Maria Dinulescu, cunoscută pentru rolul principal din serialul „Vocea Inimii” dar și pentru celelalte roluri de excepție, s-a mutat în Dubai de câteva luni pentru a lucra ca agent imobiliar, un domeniu în continuă expansiune în Dubai. Actrița pare că nu a întâmpinat dificultăți în noua țară, având în vedere că aceasta a experimentat viața în străinătate de mai multe ori. Maria Dinulescu a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
despre noua sa viață în Dubai, despre calitățile unui agent imobiliar dar și despre planurile ei de viitor.
După ce a construit două case în România, Maria a aplicat pentru un post de agent imobiliar în Dubai
”Nu am decis, ci organic după ce am construit două case în pandemie și nu existau bani la CNC pentru noi proiecte cinematografice am decis să plec într-o țară care îmi poate oferi oportunitatea de a face banii.
Experiența din actorie și cea dobândită în urma construcției celor două case m-au ajutat să devin consultantul imobiliar numărul unu din compania la care lucrez, precum să și fiu promovată senior team leader”, a explicat Maria Dinulescu.
De asemenea, printre calitățile pe care ar trebui un agent imobiliar din Dubai să le aibă, actrița amintește de buna ascultare și despre găsirea celor mai bune soluții pentru clienți, în funcție de dorințele și necesitățile acestora.
”Să știi sa asculți, să citești printre rânduri, să fii cinstit, să găsești cele mai bune soluții și în mod special să fii foarte bun la a livra un serviciu de calitate după vânzarea propietăților. Ai nevoie să fii disciplinat, curajos, însetat de a reuși în ceea ce faci și foarte bun în a merge mai departe indiferent de experiența avută”, a spus actrița.
”Eu muncesc 1000% și încerc să fiu varianta mea excepțională”, a mai adăugat Maria Dinulescu.
Maria Dinulescu își dorește să producă propriul film
Întrebată care sunt cerințele oamenilor atunci când vor sa își cumpere un apartament în Dubai, actrița a amintit de câteva aspecte importante.
”Siguranța investiției, profit cu un grad mare de reușită, protecția guvernului oferită prin escrow account pentru banii investiți prin planurile de plată.
Au nevoie să creadă în tine, așa că onestitatea joacă un foarte mare rol”, a precizat aceasta.
Cât despre planurile de viitor, Maria Dinulescu a spus că visul ei este să facă un film cu banii câștigați în Dubai.
”Voi sta aici atât cât este oportun. Am învățat că trebuie să știi să prinzi trenul atunci când trebuie. Acest lucru încerc să îl ofer și clienților mei- o șansa către o investiție buna a economiilor lor. Este un proiect pe care l-am scris când locuiam în Los Angels și pe care îmi doresc să îl regizez în România. În mod sigur cu banii pe care îi fac din consultanța imobiliară din Dubai am să reușesc să îl duc la bun sfârșit. Între timp, am început să merg la castingurile de reclame din Dubai”, a povestit Maria Dinulescu.