VIDEO - EXCLUSIV: Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023/ Flavian Georgescu: ”Mă aștept la un procent de promovabilitate mai mare decât anii trecuți”
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 21 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2023. Profesorul Flavian Georgescu a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre subiectele de la matematică.
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 21 iunie, proba scrisă la matematică din cadrul Evaluării Naționale. Elevii au avut de rezolvat mai multe subiecte, printre care de calculat produsul unui număr şi opusul lui, cel mai mare număr întreg dintr-un interval, precum și lungimea unui segment.
”Subiectele au fost suficient de ușoare”
Profesorul de matematică de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și unul dintre antrenorii lotului de olimpici la matematică, Flavian Georgescu a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
despre subiectele primite astăzi de elevii clasei a VIII-a, dar și despre dificultățile pe care le-ar fi putut întâmpina absolvenții.
”Un copil conștiincios și care s-a pregătit cum se cuvine pentru evaluarea națională nu poate pica examenul. Cine pică aceste examen, înseamnă că a avut grave probleme în procesul de aprofundare a cunoștințelor ”,
a spus profesorul de matematică.
”Subiectele au păstrat trendul anului trecut. Au fost suficient de ușoare astfel încât orice elev să poată lua nota 5 fără a se strădui prea tare și au fost câteva exerciții care să evidențieze elevii ce vor lua nota 10 ”, a adăugat Flavian Georgescu.
Varianta extrasă pentru examenul de Evaluare Naţională 2023 la matematică a fost cea cu numărul 1. Subiectele au fost sub formă de broșură cu 10 pagini pentru rezolvarea cerințelor.
Broșurile au fost împărțite după ora 9:00, iar proba a durat până la ora 11:00.
”Examenul este conceput din 3 subiecte. Fiecare dintre ele este notat cu câte 30 de puncte, iar 10 puncte sunt din oficiu.
Primele două subiecte sunt concepute doar cu întrebări de tip grilă. Așadar, nota 7 se poate obține doar din grilele rezolvate perfect, ceea ce este foarte accesibil. Mă aștept la un procent de promovabilitate mai mare decât anii trecuți, însă rezultatele elevilor vor vorbi de la sine ”, a precizat profesorul.
”De obicei sunt două tipuri de dificultăți care pot fi întâmpinate de către elevi la acest examen.
Prima ar fi să greșească din neatenție la întrebările de tip grilă care valorează 5 puncte fiecare, sau să nu reușească să ducă la capăt problemele de la subiectul al III-lea, unde este nevoie și de puțină intuiție și imaginație”, a explicat Flavian Georgescu.