Tragedie după tragedie pentru o familie din Mehedinți! Casa oamenilor s-a făcut scrum în timp ce își duceau fiul pe ultimul drum
Când s-a întors de la cimitir, familia a văzut că nu mai are unde să locuiască. Întreaga casă s-a făcut scrum.
Dublă nenorocire pentru o familie din Mehedinți. În timp ce se aflau la cimitir ca să își îngroape fiul, le-a luat foc casa. Incendiul a avut loc în localitatea Husnicioara.
Flăcările au cuprins rapid locuința familiei îndoliate, pe care au transformat-o în scrum.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Când au văzut focul, vecinii au încercat să ajute la stingerea acestuia, dar fără succes. Din primele informații, se pate că flăcările au pornit de la o lumânare uitată aprinsă, scrie Actual Mehedinți .
„Detașamentul Drobeta a intervenit în satul Husnicioara la un incendiu destul de violent. La sosirea noastră, incendiul se manifesta la două anexe gospodărești și un grajd, pe o suprafață destul de mare, de circa 300 – 400 mp.
De altfel, echipajul SMURD a asistat medical trei persoane, doi adulți și un minor. Acestea au refuzat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Pagubele materiale sunt însemnate. Am încercat să limităm extinderea flăcărilor, deoarece. în apropiere, sunt două casa în construcție. În acest moment, cercetăm cauza incendiului”, a afirmat șeful Gărzii de Intervenție, plutonier-adjutant șef Daniel Moți.
Citește și: Accident mortal pe DN 1B, în Prahova. O tânără de 26 de ani a pierit după ce a pierdut controlul volanului