Compania de zbor  Turkish Airlines și-a relansat programul, Touristanbul, după perioada pandemiei, pentru turiștii care au un zbor internațional de legătură la Istanbul și o escală între 6 și 24 de ore. Atunci când s-a lansat, compania îl oferea pentru pasagerii care nu aveau conexiuni în mod natural cu cursele Turkish Airlines, iar acum turul este mult mai flexibil pentru turiști.

De menționat este faptul că acest program este complet gratuit.

Stând de vorbă cu reprezentanții companiei aeriane, am aflat mai multe despre Touristanbul.

Ce presupune programul Touristanbul

Touristanbul este gratuit pentru pasagerii care pleacă în alte destinații, în afară de Turcia. Turkish Airlines pune la dispoziție acest tur doar pentru călătoriile internaționale.  Ei pot să-și aleagă singuri conexiunile mai mari ca să poată vedea Istanbulul. Pasagerii își cumpără bilet la Turkish Airlines și își aleg o conexiune suficient de mare, mai mare de 6 ore”, au spus reprezentanții companiei.

Compania de zbor, Turkish Airlines a implementat un program, Tourinstanbul pentru turiștii care au un zbor internațional de legătură la Istanbul și o escală între 6 și 24 de ore.

Compania de zbor Turkish Airlines a implementat un program, Touristanbul, pentru turiștii care au un zbor internațional de legătură la Istanbul și o escală între 6 și 24 de ore.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Un bărbat în scaun cu rotile a fost lăsat să se târască din avion: ”Oricine își dorește să fie tratat în mod egal”

Așadar, turiștii pot selecta unul dintre cele opt tururi oferite de Touristanbul în funcție de intervalul orar cel mai potrivit pentru programul de sosire și plecare al zborului. În timpul tururilor, ei pot vizita cele mai notabile situri istorice din İstanbul și se pot  bucura de bucătăria turcească autentică.

În orașul care nu doarme niciodată, Touristanbul promite să ofere experiențe de neuitat.

Turiștii vor fi preluați și aduși din nou la aeroport la finalul turului

După aterizarea pe aeroportul din Istanbul, turiștii vor fi preluați de un vehicul și conduși înapoi la aeroport la finalul turului. Deși orele de vizită sunt aranjate și planificate cu atenție, dacă un oaspete nu poate ajunge la zborul său, în cazuri care țin de responsabilitatea companiei, aceștia se vor asigura că pasagerul ajunge la destinație fără probleme prin intermediul următorului zbor.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

După aterizarea pe aeroportul din Istanbul, turiștii vor fi preluați de un vehicul și conduși înapoi la aeroport la finalul turului.

După aterizarea pe aeroportul din Istanbul, turiștii vor fi preluați de un vehicul și conduși înapoi la aeroport la finalul turului.

[Sursa foto: PixaBay]


Imediat ce zborul internațional de legătură al Turkish Airlines aterizează la Istanbul, doritorii se pot înscrie la Touristanbul la biroul hotelului din Terminalul Internațional de Sosiri al Aeroportului din Istanbul. Touristanbul este disponibil doar pentru zborurile operate de Turkish Airlines. Pasagerii pot beneficia de turul gratuit folosind numărul de bilet, doar în cazul în care este emis de Turkish Airlines numărul de stoc începând cu 235.


Înainte de a vizita Turcia, turiștii pot obține o viză electronică pe site-ul www.evisa.gov.tr/. Totodată, aceștia sunt rugați să verifice cerințele țării de unde vin pentru a vedea dacă este necesară obținerea unei vize pentru a intra în Turcia. Această viză electronică poate fi obținută și de la birourile de vânzări/bilete ale Turkish Airlines înainte sau în ziua plecării.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si