EXCLUSIV: Un an de război - Mărturiile emoționante ale ucrainencei care de un an confecționează păpuși în România. / ”Păpușile nu sunt doar un hobby, ci și un job pentru mine”
Multe dintre ucrainencele care au plecat din calea războiului au povești impresionante de viață. În România, ele încearcă să-și câștige existența cu ajutorul abilităților pe care le eu. În plus, multe dintre ele trebuie să se ocupe și de copii.
Natalia are 41 de ani și este din Kiev. A ajuns în România la începutul lunii martie 2022, împreună cu soțul și cei doi copii de 9 și respectiv 15 ani. Ea a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre cât de grea a fost perioada mutării în România, dar și despre acomodarea aici.
” Am călătorit cu mașina timp de 28 de ore și am stat la vamă timp de 4 zile.
Acum, locuim în Făgăraș. Este un oraș mic și mă simt foarte bine aici, după marele Kiev”, a explicat ucraineanca.
Unul din copiii Nataliei are autism, fapt pentru care ea lucrează acasă
De asemenea, ea a povestit că băiatul ei cel mic a fost diagnosticat cu autism și a fost foarte preocupată să studieze această boală.
”Fiul meu are handicap și după școlă trebuie să-l duc la cursuri de specialitate. Soțul meu lucrează la o fabrică. Nu pot spune că ne-am adaptat ușor deoarece este un proces îndelungat, care este încă în desfășurare. Cea mai mare problemă este necunoașterea limbii”, a mai spus Natalia.
”După nașterea celui de-al doilea copil, am început să cos jucării și, pentru o lungă perioadă de timp, acesta a fost job-ul meu care mi-a adus un mic venit. Apoi, după ce Denys a fost diagnosticat cu autism, mi-am găsit un loc de muncă în domeniul educației, deoarece eu am un master în educație”, a explicat ucraineanca.
Confecționarea păpușilor- o muncă grea, dar plăcută
”Pentru mine, păpușile nu sunt doar un hobby, o resursă, ci și un job pentru mine. Confecționarea păpușilor este o muncă grea deoarece aproape toate accesoriile le fac eu. Tricotez și pălării, eșarfe, cos haine, fac pantofi deoarece acesta este singurul meu job acum, nu pot lucra nu normă întreagă”, a mai spus aceasta.
Întrebată cum se simte în România și dacă oamenii empatizează cu povestea lor, Natalia a spus că sunt continuu ajutați.
” Simțim în mod constant sprijinul românilor. Suntem susținuți și ajutați, avem oameni la care apelăm mereu pentru ajutor și sfaturi”, a explicat ucraineanca.
” Bineînțeles, sperăm că ne vom putea întoarce curând acasă. Avem famiile în Kiev, mama, fratele și sora mea, prietenii noști sunt acolo. Este casa noastră. Mama nu vrea deloc să părăsească orașul”.
”Săptămâna trecută, o rachetă a fost lansată deasupra străzii noastre, iar ferestrele caselor vecine au fost sparte și acoperișurile au fost deteriorate. Din fericire, casa noastră a fost salvată de un gard pe care l-am instalat cu puțin timp înainte de începerea războiului. Acum nu mai există niciun oraș sigur în Ucraina”, a mai spus aceasta.