In articol:
Imaginile distribuite de Ministerul situațiilor de urgență de la Moscova au arătat mașini arse în urma incendiului masiv și salvatori cu căști care încercau să stingă focul și să curețe molozul, potrivit BBC News.
Oficialii guvernamentali au declarat că 35 de persoane au murit și alți 80 de oameni au fost răniți!
Kremlinul a emis, marți, o declarație în care se spune: „Președintele Putin își exprimă cele mai sincere condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor tragediei din Daghestan și dorește o însănătoșire rapidă celor răniți”.
Cum s-a produs explozia din Rusia
Explozia din orașul Makhachkala s-a petrecut la o benzinărie după ce a izbucnit un incendiu în timpul unor reparații, a anunțat pe rețelele de socializare filiala regională a Comitetului de Investigații al Rusiei, care anchetează incidentele majore.
Citeste si: Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață- kanald.ro
Citeste si: ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!- wowbiz.ro
Makhachkala, un oraș cu peste 600.000 de locuitori la Marea Caspică, este capitala Daghestanului, o republică rusă care se învecinează cu Cecenia.
Peste 100 de victime în urma deflagrației
Explozia a fost auzită marțicu puțin înainte de ora 22:00, a declarat Serghei Melikov, șeful administrației regionale Daghestan.
Un martor ocular citat de cotidianul rus Izvestia a spus că incendiul a izbucnit într-o zonă în care au fost parcate mașini și s-a extins la benzinărie.
„După explozie, ne-a căzut totul pe cap, nu am mai putut vedea nimic”, a spus martorul ocular, citat de The Moscow Times.
Un videoclip difuzat de Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia a arătat un grup de pompieri încercând să stingă flăcările în apropierea vehiculelor arse, în timp ce lucrătorii de la serviciul de intervenții rapide examinau dărâmăturile unei clădiri cu lanterne.
Incendiul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, a precizat ministerul, adăugând că au fost dislocați 260 de pompieri.