Yamato Zaharia este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai momentului, din România, când vine vorba de Kempo, Faimosul devenind, în repetate rânduri, campion mondial în sproturile de contact.

Cu toate acestea, recunoaște Yamato Zaharia, a fost la un pas să renunțe la totul, cu mulți ani în urmă. ”De mai multe ori am simțit nevoia de a abandona și de a nu mai face sport, pentru că nu este ușor.

Spre exemplu, în 2007, la Campionatul Mondial de Kempo din Portugalia, în finala pe care am disputat-o în fața unui sportiv din Ungaria, s-a dat o decizie greșită, iar eu am pierdut aurul mondial. Ulterior, proba video a arătat că eu câștigasem, dar decizia a rămas neschimbată. Atunci am fost foarte supărat și am spus că nu voi mai face sport și că nu îmi doresc să mai particip la competiții. Ajutorul a veniot din partea tatălui meu care a fost tot timpul lângă mine, a vorbit cu mine, m-a sfătuit și, ușor, ușor, am revenit în sală după o absentță de un an”, a povestit Yamato Zaharia pentru revista Casino.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

După ce a depășit acel blocaj și a revenit în ring, cu performanțe notabile, Yamato Zaharia a început să își facă planuri pentru viitor. ”Multă lume mă întreabă dacă în viitor aș dori să preiau conducerea Federației Române de Kempo de la tatăl meu. Normal că mi-aș dori, dar problema nu se pune la modul simplist, dacă îți dorești, ci dacă meriți.(...) Iar pentru asta trebuie să muncesc mai mult, să învăț mai mult, să mă implic mai mult, să demonstrez că merit să fiu acolo”, a mai spus Yamato Zaharia.

În altă ordine de idei, Yamato Zaharia recunoaște că sportul i-a adus și amintiri cât se poate de plăcute. ”Țin minte că am mers prima oară în Japonia pe la șase ani.(...) Altă amintire ar fi despre momentul în care am avut primul meci. Era tot pe la șase ani, la Salonta. Mă aflam acolo cu tatăl meu și m-a întrebat dacă vreau să lupt. Inițial am spus nu, după care m-am răzgândit și am intrat în ring”, mai spune Yamato Zaharia pentru sursa citată.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Faimosul Yamato Zaharia a fost operat imediat după Exatlon, dar a revenit în ring

Chiar dacă nu s-a plâns, Yamato Zaharia a avut de suferit suficient de mult în timpul emisiunii Exatlon, luptătorul de Kempo intrând pe trasee cu dureri cumplite la coloană. Aşa că Yamato a fost sfătuit de medici să nu mai aştepte şi să suporte o intervenţie medicală care să ”îi rezolve” problemele, el fiind diagnosticat cu hernie de disc.

”I se face o intervenţie cu un gel special în zona vertebrelor. I s-a făcut anestezie, momentan sperăm ca efectul intervenţiei să fie unul care să îl scutească de a ajunge, la propriu, la cuţit şi să se facă o operaţie mai complicată”, ne-a spus tatăl Faimosului, Amatto Zaharia. În altă ordine de idei, ne-a explicat Yamato Zaharia, Faimosul este decis să continue campania de educare a tinerilor. "Împreună cu Mirel Dragan și cu sprijinul Federației Române de Kempo, am demarat un proiect de promovare a sportului, ce va continua în diferite şcoli din ţară. În masura în care timpul le va permite, sunt convins că vor veni alături de noi și alți colegi din lotul național, dar și concurenți Exatlon din toate sezoanele", ne-a spus Yamato Zaharia carem, de curând, a revenit în ring, în Las Vegas și, apoi, în Japonia.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si