Femeie atacată de urs în judeţul Hunedoara
O femeie de 50 de ani a fost atacată de urs, în timp ce se afla cu vitele pe o păşune în zona localităţii Ohaba Ponor din judeţul Hunedoara.
Pentru salvarea acesteia au intervenit pompierii care au transportat-o pe rănită până la ambulanţa cu care a fost transportată la spital.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, femeia se afla în apropierea unei păduri, când a fost atacată de urs.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Un echipaj de pompieri a intervenit pentru transportarea femeii până la ambulanţă
”Echipajul de pompieri, al Gărzii Baru, specializat în ajutorul medical a ajuns la femeia rănită după ce a parcurs mai mulţi kilometri cu un autoturism de teren şi pe jos, de la locul de unde ambulanta tip B2 nu a mai putut înainta. Femeia a primit ajutor medical, i s-au îngrijit rănile, sângerarea a fost oprită şi a fost purtată până la ambulanţă”, mai arată sursa citată.
Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă a preluat rănita în stare stabilă şi a transportat-o la UPU Petroşani.