Femeie împușcată de un câine în parcarea unui magazin. Ce s-a întâmplat cu victima din Statele Unite

Femeie împușcată de un câine în parcarea unui magazin. Ce s-a întâmplat cu victima din Statele Unite

(Sursa foto: Unsplash)

Incidentul bizar a avut loc în parcarea unui magazin din orașul Scottsbluff, în statul american Nebraska.

O femeie a fost rănită după ce un câine a declanșat accidental o armă aflată într-o mașină.

În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, oamenii legii au descoperit o camionetă avariată și pe femeia rănită, care avea un glonț în braț, notează The Guardian.

Citește și: Un turist bulgar a fost mușcat de urs pe Transfăgărăşan, în zona Barajului Vidraru. S-a emis mesaj RO-Alert

Polițiștii au deschis o anchetă, iar în urma verificărilor s-a descoperit că arma a fost descărcată accidental. Incidentul a avut loc în momntul în care vehiculul în care se afla pușca s-a oprit în fața magazinului. Câinele, care în acel moment era pe bancheta din spate, a început să alerge și, în circumstanțe care încă nu au fost clarificate, animalul a reușit să acționeze mecanismul puștii care era încărcată, avea un cartuș pe țeavă, și s-a descărcat.

Glonțul a trecut prin portiera camionetei și a rănit femeia care era în apropiere. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijirile necesare, iar oamenii legii au precizat că rănile suferite nu îi pun viața în pericol.

Citește și: Crimă rezolvată după 33 de ani. Un bărbat de 70 de ani, demascat de o nouă probă ADN ca fiind ucigașul unei tinere femei


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri