O femeie isi striga durerea si neputinta in fata "palatului" lui Gigi Becali. Povestea ei de viata este cutremuratoare. Nu are casa, e bolnava, iar fiul cel mare e paralizat "De Cracun, o sa ma imprumut ca sa fac cozonaci si cateva sarmale'..."

Name: O femeie isi striga durerea si neputinta in fata "palatului" lui Gigi Becali. Povestea ei de viata este cutremuratoare. Nu are casa, e bolnava, iar fiul cel mare e paralizat "De Cracun, o sa ma imprumut ca sa fac cozonaci si cateva sarmale'..."
Uploaded: 1970-01-01T02:00:00+03:00
Duration: 2 min 58 s
Description: In perioada Sarbatorilor, cand romanii sunt angrenati in mult asteptata goana dupa cadouri, o mama isi striga disperarea in fata "palatului" lui Gigi Becali, de pe Aleea Alexandru. Nu e singura ci insotita de baiatul ei de 18 ani, tintuit intr-un scaun cu rotile, de fiul ei de 13 ani, dar si de sot, singurul din familie care are puterea fizica sa munceasca.

In perioada Sarbatorilor, cand romanii sunt angrenati in mult asteptata goana dupa cadouri, o mama isi striga disperarea in fata "palatului" lui Gigi Becali, de pe Aleea Alexandru. Nu e singura ci insotita de baiatul ei de 18 ani, tintuit intr-un scaun cu rotile, de fiul ei de 13 ani, dar si de sot, singurul din familie care are puterea fizica sa munceasca.

Webeditor: Mihai Dragan Author: Lili Lascar vineri 22 decembrie 2017 , 21:25

DISTRIBUIE
acest articol

DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL Aa - Aa+

Cu lacrimi in ochi, Lacramioara Stoian ne-a povestit ca necazurile s-au tinut scai de ea, ca are insuficienta renala si face trei dialize pe luna si ca mostenitorul cel mare s-a nascut cu dizabilitati si nu stie ce inseamna sa pasesti.

Ultima speranta a familiei a fost generozitatea arhicunoscuta a lui Gigi Becali, singurul om de afaceri din Romania care a ajutat financiar mii, chiar zeci de mii de compatrioti. Din pacate, latifundiarul nu a fost la "palat" in ziua in care l-a cautat familia Stoian.

" Casa de la Poiana Campina unde stateam s-a daramat, a cazut pe noi. Am gasit undeva o camera cu chirie, dar bani nu sunt. Eu sunt pensionara pe caz de boala. Fiul meu cel mare are 18 ani, are tetrapareza spastica, e paralizat, ii luam vitamine, calciu, scutece, mancarea de zi cu zi...Eu am insuficienta renala, fac de trei ori pe saptamana dializa, nu am bani de medicamente, dar nici nu mai conteaza, eu vreau un ajutor pentru copii, asta e tot ce-mi doresc.
Sotul e angajat, si eu am o pensie. E greu, copiii trebuie sa manance, sa mearga la scoala, sa-i imbracam. Suntem cinci oameni intr-o camera, la un camin de nefamilisti, fratii mei ne-au dat afara din casa, ne-au oprit apa, gazele, m-am milogit la ei degeaba, nu m-au ajutat. Cat a fost vara ne-am descurcat, acum ca a venit frigul nu putem sa traim fara caldura", este povestea unei mame in suferinta.

Am intrebat-o daca de Craciun are posibilitatea sa le ofere copiilor o masa modesta cu cateva preparate traditionale. Instantaneu, chipul ei a tradat o tristete imensa.

" Mi-as fi dorit sa am bani sa le cumpar cadouri, sa le fac macar pentru o zi viata mai frumoasa, dar n-avem de unde. O sa ne imprumutam de cateva milioane, sa fac si eu sarmale, un cozonac, o piftie. Nici nu mai stiu cand am simtit ultima oara spiritul Craciunului. Ne-am obisnuit din pacate cu sentimentul greu de tristete", a spus femeia.