O femeie a fost violată în tren, iar ceilalți pasageri nu au făcut nimic
O femeie a fost violată într-un tren, în Pennsylvania. Ceilalți pasageri au privit neputincioși și nu au ajutat-o.
O femeie a fost violată într-un tren, în Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite. Pasagerii au privit totul și nu au intervenit. „Nu am cuvinte despre acest lucru”, a denunţat duminică comisarul de poliţie însărcinat cu ancheta. „Nu pot să-mi imaginez să vezi asta cu ochii tăi, să vezi ceea ce suferea această femeie, şi să nu intervii să o ajuţi”, a insistat el.
Tragedia a avut loc miercuri seară, la ora locală 23.00, într-un tren Southeastern Pennsylvania Transportation Authority (Septa).
Violatorul s-a așezat lângă femeie și a început să vorbească cu ea. Apoi a agresat-o. Chiar dacă femeia se opunea, individul i-a smuls hainele şi a violat-o.
Citeste si: O fată de 15 ani își acuză tatăl de viol
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Agresiunea a durat opt minute, potrivit unor imagini surprinse de camerele de supraveghere. Pasagerii au asistat la întregul episod. Conform comisarului, pasagerii nu erau mulți însă erau suficienți pentru a acționa împreună ca să o salveze.
Până la urmă, un angajat Septa a sunat la 911, după ce a urcat în tren şi a văzut agresiunea.
Citeste si: O tânără de 17 ani din Galați a murit în condiții suspecte. "Era plină de vânătăi pe corp"
Agenţi din cadrul societăţii de transport l-au arestat pe suspect, un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost predat forţelor de ordine şi a fost plasat în detenţie.
Poliţia caută acum să-i identifice pe pasageri, pentru a-i interoga ca martori.
Pasagerii pasivi în faţa acestei scene ar putea fi inculpaţi, la rândul lor.
Însă comisarul a refuzat să spună mai multe despre acest lucru, potrivit The New York Times (NYT).
Pennsylvania nu are nicio lege cu privire la neajutorarea unei persoane aflate în pericol.