Fete bătute și obligate să se prostitueze în Iași, Botoșani sau Marea Britanie
Le băteau și forțau să se prostitueze în Iași, Botoșani sau Marea Britanie! Două persoane au fost arestate la Iași după ce au agresat mai multe fete, printre care și o minoră.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au reținut pentru o perioadă de 24 de ore două persoane. Acestea au fost acuzate de trafic pentru minori și persoane, potrivit a1.ro.
Suspecții, începând cu anul 2018, au recrutat mai multe tinere și o minoră și le-au obligat să se prostitueze în Iași și Botoșani, dar și în mai multe orașe din Marea Britanie.
Aceștia postau anunțuri cu fetele pe diferite site-uri de profil.
Victimele erau ținute în apartamente închiriate, erau abuzate verbal și fizic până acceptau să se prostitueze. În momentul în care una dintre fete refuza, era pedepsită prin mai multe măsuri cum ar fi lipsirea de libertate sau interzicea comunicării cu familia sau apropiații.
Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.