Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro
Duminica dimineata, Marius Teicu a dat SMS tuturor prietenilor sai sa le ceara ajutorul. Starea fiicei sale este critica si are nevoie in continuare de transfuzii de sange. Marina Almasan este una dintre apropiatele compozitorului si a dezvaluit drama prin care trece prietenul e.
"Cu ceva timp în urmă, bunul meu prieten Marius îmi făcea o confidenţă care avea să mă marcheze profund. Zile în şir mi-a răsunat în urechi glasul lui înlăcrimat, vorbindu-mi despre nenorocirea care-i lovise familia: draga lui Patricia, fiica pe care o ştiu de când, copil fiind, îşi însoţea părintele la
Când mi-a făcut acea mărturisire, Marius Ţeicu m-a rugat să păstrez pentru mine secretul.
Astăzi dimineaţa, clinchetul unui sms mi-a tulburat o duminică pe cât de banală, pe atât de liniştită.
Taina nu mai poate fi ascunsă. E nevoie de ajutor, de suflet, de solidaritate. Părintele sutelor de şlagăre care ne-au bucurat copilăria, adolescenţa, tinereţea, pe ritmurile cărora am iubit, am dansat, am descifrat tainele vieţii, este, iată, în aceste momente, un simplu părinte, al cărui copil luptă cu o boală nemiloasă. O boală căreia nu-i pasă de nimic. Nici de micuţii Casandra şi Andrei care-o văd din ce în ce mai rar pe mami acasă, nici de sufletul frumos al celei ce le-a dat viaţă şi nici măcar de lucrurile minunate, pe care tatăl ei le-a făcut pentru semenii săi, o viaţă întreagă. Marius Ţeicu e un om minunat, un om demn, vertical şi atât de generos. Un om care a fost obişnuit toată viaţa să ofere. Este pentru prima oară când îl văd cerându-le celor din jur ceva. Şi nu pentru el. Pentru Patricia.
Îmi doresc tare mult ca luni dimineaţa, la Centrul de transfuzii din strada Dr.Felix să întâlnesc o coadă consistentă de oameni cu suflet mare, veniţi s-o ajute pe Patricia", a scris Marina Almasan pe femeide10.ro.