
Firea anunţă că îşi donează 10% din salariu, timp de trei luni, pentru reconstrucţia catedralei Notre Dame
Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, anunţă că îşi donează 10% din salariu, timp de trei luni, fondului instituit pentru finanţarea lucrărilor de reconstrucţie a catedralei Notre Dame.
Ea i-a trimis o scrisoare primarului din Paris, Anne Hidalgo, spunând că a văzut "un popor francez îngenuncheat, dar nu în semn de înfrângere, ci într-un act impresionant de credinţă".
"Stimată Doamnă Primar, În numele Bucureştiului şi al locuitorilor săi, vă transmit mesajul nostru de compasiune si solidaritate, dupa teribilul incendiu ce a mistuit Catedrala Notre Dame de Paris, simbolul şi inima Franţei, parte a patrimoniului arhitectural mondial(...)
Ea se arată convinsă că toată lumea va contribui la reconstruirea "acestui monument de o valoare inestimabilă, prin sprijin financiar, moral sau spiritual".
Citeste si: Cine sunt victimele accidentului devastator din Buzău? Două femei și doi bărbați au murit până acum!
"Personal, doresc să mă alătur eforturilor de solidaritate şi să donez 10% din salariul meu, timp de trei luni, în fondul de solidaritate dedicat reconstrucţiei Catedralei Notre Dame de Paris.
Sper ca gestul meu să fie urmat de cât mai mulţi oameni", spune Firea.Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări luni seară.