Cameron Douglas, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru posesie de heroină şi trafic de metamfetamine, în 2010. Dar, după ce a recunoscut că a contribuit la introducerea de droguri în închisoare, pedeapsa i-a fost mărită şi a petrecut doi ani în plus în spatele gratiilor, într-o celulă izolată, în Cumberland Federal Corrections Institute din statul american Maryland.
El trebuia să fie eliberat abia în 2018, dar judecătorii i-au permis să îşi ispăşească restul pedepsei într-un centru de reeducare din cartierul newyorkez Brooklyn.
Cameron este fiul actorului Michael Douglas, în vârstă de 71 de ani, cu prima lui soţie, Diandra Douglas, de care starul hollywoodian a divorţat în 2000 după o căsnicie de 23 de ani. Michael Douglas s-a căsătorit apoi în 2000 cu actriţa Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii- Dylan Michael, născut pe 8 august 2000, şi Carys Zeta, născută pe 20 aprilie 2003.
La puţin timp după arestarea lui Cameron, actorul Michael Douglas a declarat pentru revista People că ”încearcă să reziste” cât poate mai bine în contextul problemelor cu care se confruntă fiul său.
”Este o situaţie foarte dificilă şi dureroasă, aşa cum sunt convins că ştie orice mamă sau tată al unui dependent de droguri. Încercăm să ne descurcăm cât putem de bine”, a spus celebrul actor.
De-a lungul anilor, Michael Douglas şi-a vizitat fiul cu regularitate în închisoare şi şi-a exprimat de mai multe ori în mod public dezamăgirea faţă de sistemul penitenciarelor din Statele Unite, în urma pedesei dure aplicate fiului său.
”Acum îl văd de două ori pe lună, deoarece este încarcerat aproape de casa noastră. Este un dependent de droguri, dar şi-a ispăşit pedeapsa mai mult decât ar fi trebuit ”, a spus Michael Douglas.
Cameron Douglas a vorbit şi el despre timpul petrecut în spatele gratiilor. În 2013, el a redactat o scrisoare publică, publicată în The Huffington Post, în care a vorbit despre această experienţă.
”Acum stau la masa mea, în burta bestiei, pentru a vă trimite o scrisoare. Am petrecut aproape doi ani din pedeapsa mea de peste patru ani de închisoare fiind închis într-o celulă izolată ”, scria el în 2013.
Cameron Douglas a pus sub semnul întrebării felul în care persoanele dependente de droguri nonviolente sunt pedespite de actualul sistem de încarcerare american.
Totodată, tânărul actor spunea că se simte ”binecuvântat” de faptul că a beneficiat de sprijinul familiei sale şi că există ”un anumit scop frumos, ascuns, în spatele acestei experienţe dureroase”.
Cameron Morrell Douglas, născut pe 13 decembrie 1978, este un actor american, fiu al actorului Michael Douglas şi nepot al actorului Kirk Douglas. Cameron Douglas a jucat în patru filme: ”Mr. Nice Guy” (1997), ”It Runs in the Family” (2003), ”National Lampoon's Adam& Eve” (2005) şi ”Loaded” (2008). În filmul ”It Runs in the Family”, Cameron Douglas a jucat alături de tatăl lui, Michael Douglas, bunicul lui, Kirk Douglas, şi bunica lui, Diana Dill.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro