Pentru realizarea acestei decorațiuni în formă de inimă, înaltă de aproximativ 3 metri, s-au folosit peste 5.000 de panseluțe. 3 persoane au muncit timp de 3 zile pentru a prinde fiecare floare în suport, în așa fel încât rezultatul final să fie fără cusur.

Citește și: VIDEO- În magazine se simte mirosul sărbătorilor de iarnă. Decorațiunile de sărbători au apărut deja pe rafturi

Zona pietonală din Iași a fost împodobită cu flori multicolore

Pe lângă figurine, au fost pregătite și decorațiuni din varză ornamentală, însă vedetă va fi regina florilor de toamnă: crizantema. Pentru ca tufele să aibă forma perfectă și să înflorească la momentul potrivit, munca a început încă din primăvară.

„Începând cu luna mai ne apucăm cu plantatul după care ciupim la ele pentru a-i da o formă foarte frumoasă, la stadiul care o vedeți acum. Ele sunt flori de toamnă care rezistă foarte mult, chiar dacă dă bruma, iar acestea sunt până târziu în luna lui noiembrie.”

Au fost pregătite câteva zeci de mii de chivece cu crizanteme, iar 5.000 dintre ele în nuanțe de roz și alb, vor decora scena unde va fi oficiată slujba de hramul Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Laurențiu Ivan, director Direcția de Servicii Publice Iași: „Florile care sunt folosite, în special, sunt crizantemele. În acest an avem un număr record de crizanteme produse în cadrul serilor noastre, aproximativ 36.000 de flori.

Pe lângă aceste flori sunt ornamente și cu flori bianuale, vor fi figurine ornate cu aceste flori.”

O parte dintre florile și aranjamentele pregătite pentru această sărbătoare au fost deja expuse în oraș, spre încântarea turiștilor sosiți la Iași care se opresc pentru a le admira și a face fotografii.

„O, Doamne, nu mă satur să privesc și în fiecare an venim și admirăm totul. Ațo făcut fotografii cu telefonul? Sigur că da, asta făceam acum.”

„Noi nu suntem din zonă și am spus acum că e foarte frumos, sunt foarte multe flori și e curățenie și e frumos.”

Florile primesc tratamente speciale și sunt îngrijite ca să îi bucure pe trecători cel puțin pentru următoarele 3 săptămâni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si