Florin Salam a fost victima unui nou scandal cu baionete și cuțite. Cum a scăpat manelistul din mijlocul interlopilor
Florin Salam este din nou în centrul unui scandal de proporții. Cântărețul a asistat la o ceartă de interlopi cu baionete și cuțite. Manelistul a fost salvat cu greu din mijlocul cuțitarilor.
Salam a fost chemat la un chef de zile mari într-un local din Anglia, el a mers drept invitat special. Însă petrecerea era cât pe aici să devină un măcel, arată jurnaliștii Spynews.
Cheful a fost organizat duminică seara într-un restaurant din Marea Britanie. Cum era unul dintre cele mai așteptate evenimente de luna aceasta, sala a fost arhiplină.
Oamenii au dansat pe muzică românească, iar când Florin Salam a ajuns petrecăreții au fost în extaz. Au început să curgă dedicațiile, șampania, însă la ora 03:00, lucrurile au degenerat.
Manelistul cânta de zor înconjurat de oameni, însă între câțiva interlopi prezenți la eveniment a izbucnit un scandal de proporții. Unul dintre ei i-a smuls microfonul din mână lui Florin Salam și l-a provocat pe unul dintre adversari la „duel”, afară, invocând faptul că acesta i-ar fi dat unui amic „neveu” (atac pe la spate, pe nevăzute- n.r.).
Apoi au apărut baionetele și cuțitele, iar interlopii au încercat să se căsăpească, sub privirile clienților care sperau că vor avea parte muzică și distracție, nu de înjunghieri.
Florin Salam- în mijlocul unui măcel
Mai mulți petrecăreți au încercat să-i mobilizeze pe agresori, iar cântărețul a fost dus rapid la mașina parcată lângă local, arată Spynews.ro.
Pentru a-l proteja pe artist, bodyguarzii l-au flancat pe acesta, iar Salam și-a acoperit fața cu un prosop, pentru a nu fi recunoscut.
Salam este obișnuit cu astfel de evenimente. El a simțit pe pielea lui teroarea interlopilor după probleme avute cu membrii clanului Duduianu.
În dosarul respectiv, procurorii au reușit să probeze trei fapte de șantaj comise împotriva lui Florin Salam, în perioada martie 2019- iulie 2020, după cum urmează: „Duduianu Florin, zis Anaser, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj (data faptei 03.03.2019 – 21.03.2019, persoană vătămată- Stoian Florin, zis Florin Salam).(...) Vențer Nicolae-Mihai, zis Vențer, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj (data faptei 19.06.2020, persoană vătămată Stoian Florin, zis Florin Salam).
(...) Constantin Nicolae, zis Aramis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, în formă continuată (două acte materiale), 19.06.2020, 25.06.2020-10.07.2020, persoană vătămată Stoian Florin, zis Florin Salam)”.
În comparație cu celelalte victime din dosar, Florin Salam a scăpat ușor cu șantajul, dacă ținem cont de faptul că unii artiști au fost bătuți și sechestrați.
De exemplu, Sofian Văduva, zis Denom, a fost trimis în judecată pentru că l-a șantajat pe Leonard-Mădălin-Octavian Gaftone, zis „Leo de la Kuweit” și l-a sechestrat pe Marian Marin, zis Marinică Nămol”, pe care l-a și tâlhărit, împreună cu Anaser.