Destinaţiile uleiului de cocos sunt prea multe pentru a nu fi omisă vreuna dintre ele, dar noi ţi le vom prezenta mai jos pe cele mai importante.
Cel mai eficient demachiant
În loc să cheltuieşti mulţi bani pe produse cosmetice care promit să îndepărteze machiajul, mai bine apelezi la uleiul de cocos, un produs natural cu proprietăţi excelente de a curăţa tenul de urmele de fond de ten, rimel sau fard.
Trebuie doar să aplici o cantitate mică de ulei de cocos pe discheta demachiantă şi să ştergi uşor, ca şi până acum, întreg tenul, începând cu ochii şi continuând cu restul feţei, prin mişcări circulare. Acesta nu numai că îţi va lăsa un ten curat, dar va hidrata pielea în profunzime, astfel încât nu vei mai avea nevoie de o cremă, pentru ca ritualul de demachiere să fie complet.
Ulei de cuticule
Cartea de vizită a oricărei femei este manichiura pe care o afişează. Nu trebuie neapărat să porţi ojă, dar unghiile şi cuticulele tale trebuie să fie tăiate. Iar tu ştii cel mai bine câte bătăi de cap îţi pot da pieliţele din jurul unghiilor. Ca să le ţii sub control, e bine să foloseşti un ulei de cuticule bun, care să le înfrâneze creşterea şi să le hidrateze, astfel încât să nu mai fii nevoită să le tai, ci doar să le împingi cu un beţişor special pentru manichiură.
Ajutorul îl vei primi tot de la uleiul de cocos, care îţi va păstra unghiile curate şi lucioase.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Balsam de păr
În loc să îţi încerci norocul cu balsamuri de pe piaţă, în speranţa că vei găsi unul potrivit pentru părul tău, mai bine mergi la sigur cu uleiul de cocos, care va face minuni cu podoaba ta capilară. Dacă vrei să ai un păr sănătos şi fără fire despicate, soluţia stă în borcanul cu unt de cocos, care, atunci când se topeşte, devine ulei.
Îl poţi aplica pe părul ud şi îl poţi lăsa să acţioneze câteva minute, aşa cum faci cu balsamul clasic, poţi masa vârfurile după ce părul s-a uscat sau îl poţi folosi în măşti de păr pe care să le laşi de la o oră la toată noaptea să acţioneze.
O cremă de corp hidratantă
În perioada când temperaturile de afară scapă de sub control, indiferent că sunt prea mari sau prea mici, pielea ta are nevoie de protecţie şi de puţin ajutor, ca să nu se usuce sau să se descuameze.
Uleiul de cocos este şi în acest caz cea mai bună şi ieftină soluţie pentru ca tu să te bucuri de o piele catifelată. Pune în palmă câteva picături de ulei de cocos şi întinde-l uniform pe tot corpul, ca şi când ai folosi un lapte de corp obişnuit. Continuă să masezi până când acesta este complet absorbit în piele. Vei vedea efectele imediat şi te vei îndrăgosti de acest produs.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Cremă anticelulitică
Cel mai mare coşmar al unei femei este să descopere că i-a apărut celulita. Dacă vrei să nu te confrunţi cu această problemă, oferă-ţi măcar o dată pe săptămână câteva minute de răsfăţ, în care să te masezi energic cu ulei de cocos. Produsul va pătrunde adânc în piele şi va ajuta celulele să îşi recapete vitalitatea, iar tu te vei bucura de picioare, abdomen şi braţe fără celulită.
Uleiul de cocos este, fără dubii, unul dintre cele mai bune ingrediente pe care îl vei folosi vreodată, aşa că încearcă-l acum şi bucură-te de efectele sale inegalabile!