Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Secţia de combatere acorupţiei au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Sorin Bejnar, la data faptei preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru luare de mită, Viorel Comăniţă, la data faptei vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru luare de mită, Sorin Florea, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare, pentru luare de mită, şi Andreea Florentina Blejnar, persoană din familia primului inculpat, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în rechizitoriu procurorii arată că, în calitate de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpaţii Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei inculpaţi să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinaţi lui Blejnar Sorin, de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

"Concret, cei trei inculpaţi au primit drept mită următoarele sume de bani: Sorin Blejnar- 1.200.000 euro în perioada mai 2011-aprilie 2012; Viorel Comăniţă- 960.000 euro în perioada mai 2011- mai 2012; Sorin Florea- 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012. Sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei «taxe de protecţie» încasate de cei trei funcţionari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de omul de afaceri care plătea respectiva «taxă» să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale", se arată într-un comunicat de

presă transmis, joi, de DNA.

Citeste si: VIDEO| Ospătari din Sri Lanka, pe litoralul românesc

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Doi copii, la spital după ce au fost răniţi de crengile unui copac care era toaletat de o firmă, la Bârlad; ei vor fi transferaţi la un spital din Iaşi, unul dintre ei cu elicopterul SMURD

Conform aceleiaşi surse, activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice şi juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată, prin decizie definitivă, pentru evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale şi pedeapsa complementară a dizolvării.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile inculpaţilor Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin, până la concurenţa sumelor reprezentând obiectul infracţiunilor de mită reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la bunurile inculpaţilor Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar a fost condamnat definitiv, în luna mai, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare, într-un dosar în care era acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind definitivă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si