Denis a fost diagnosticat cu cancer  și nu mai poate face față cheltuielilor. Tânărul a început să se simtă rău în luna decembrie a anului trecut. A avut o simplă răceală care nu mai trecea, așa că a decis să meargă la medic.

Citește și: Medicii au crezut că are o problemă digestivă, dar acesta era bolnav de cancer. Povestea băiatului de opt, încercat prea devreme de viață

„Totul a început în luna decembrie, când o simplă răceală nu mai trecea…Primul diagnostic a fost infecție respiratorie. După nenumărate antibiotice care nu-și făceau efectul, am ajuns să nu mai pot respira. În luna februarie m-am operat de urgență la spitalul Marius Nasta din București. Verdictul a fost unul dur…cancer Limfom Hodgkin, scleroză nodulară stadiul 2. Nu-mi dădeau șanse la viață. Pe trahee mi-au găsit o tumoare care mă împiedică să respir…>90% blocată. M-au operat de urgență și mi-au montat un aparat prin care pot să respir. A urmat o perioadă grea de recuperare și radio terapie combinată cu chimio terapie. Încă lupt să mă vindec. Am crezut că nu voi ajunge să apelez la nimeni, dar din păcate, problemele financiare m-au copleșit. Am nevoie de ajutor să pot merge mai departe…pt cei care vor să mă ajute:

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Femeie din Bihor, diagnosticată cu febra Q, transmisă de animale

https://revolut.me/denisdobra95
Iban: LT623250099788072863/ ES4921009728970200109101 ”

Denis strigă după ajutor

Deși avea un viitor înainte și o carieră în sport, tânărul a fost nevoit să-și întrerupă activitatea pentru a se lupta cu boala necruțătoare.

Citește și: Cercetătorii pregătesc vaccinul împotriva cancerului, grație tehnologiei ARNm, folosită la Covid

Acum are nevoie de ajutor din partea tuturor oamenilor cu suflet bun pentru a învinge cancerul.

Citește și: Jador se teme de ce este mai rău: „Nu-s pregătit să mă întâlnesc cu Dumnezeu”. Artistul urmează să lanseze ultimele sale melodii


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si