Agenția TASS nu a spus care sunt acuzațiile care i se aduc sau în baza cărui articol din codul penal autoritățile au deschis dosarul. În schimb, a fost precizat că poliția îl caută pe Oleg Navalnîi. Mai mult acesta se află deja pe lista persoanelor căutate în privința unei alte chestiuni. 

Se pare că Oleg Navalnîi ar avea o condamnare din anul 2021 pentru că ar fi încălcat regulile sanitare, dar nu se află în Rusia, spune Digi 24. 

În anul 2014, Oleg Navalnîi a fost condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare pentru fraudă, într-un caz pe care criticii de la Kremlin l-au considerat că a fost inventat și conceput astfel încât să se pună presiune asupra fratelui său.

Mama lui Navalnîi, îngenuncheată de durere! Aceasta îl roagă pe Putin să-i dea trupul fiului său pentru a-l înmormânta

Mama lui Alexei Navalnîi a transmis marși un mesaj președintelui rus, Vladimir Putin.

Familia lui Alexei Navalnîi, acuzații dure la adresa lui Putin

Aceasta l-a rugat să îi predea „fără întârziere” trupul fiului ei, în condițiile în care echipa liderului opoziției acuză autoritățile că i-au ascuns rămășițele pentru a acoperi „asasinarea” acestuia, potrivit agenției AFP. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Fac apel la tine, Vladimir Putin, soluția la această problemă depinde doar de tine. Vă rog să mă lăsați să-mi văd în sfârșit fiul. Cer ca trupul lui Alexei să fie returnat fără întârziere pentru a-l putea îngropa în mod uman”, a

declarat Liudmila Navalnaia.

Luni, purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi a declarat că trupul neînsuflețit al opozantului rus decedat în închisoare va fi eliberat abia peste 14 zile, după ce va fi supus analizelor chimice. De asemenea, doamna Navalnaya l-a acuzat direct pe președintele rus Vladimir Putin că i-a ucis soțul și tot ea a afirmat că trupul lui Alexei a fost păstrat până când au dispărut urmele otrăvirii cu agentul neurotoxic Novichok.

Marți, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a calificat acuzațiile drept "nefondate și vulgare", dar a adăugat că, întrucât doamna Navalnaya a rămas văduvă cu doar câteva zile în urmă, nu va face alte comentarii. Soția opozantului, Iulia, a promis că va continua munca acestuia pentru o "Rusie liberă”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si