Andrei, fratele lui Ștefan Mandachi, românul care a construit un metru de autostradă, a fost implicat într-un incident în anul 2015. Publicația Obiectiv de Suceava a relatat la acea vreme că Andrei Mandachi, de 29 de ani, a agresat un bărbat de 39 de ani cu care anterior avusese un incident în trafic.
”În data de 18 iulie 2015, la ora 19:40, agenții Poliției comunale Scheia au primit o reclamație din partea lui V.S.,
de 39 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că a fost victima unei agresiuni comise pe raza satului Sfântu Ilie.
Din verificările făcute de polițiști a rezultat faptul că, în jurul orei 12:00, pe raza satului Sfântu Ilie, V.S. a avut o altercație verbală în trafic cu șoferul unei mașini. În jurul orei 18:00, conducătorul autoturismului respectiv, ce a fost identificat în persoana lui Andrei Mandachi, de 29 de ani, din municipiul Suceava, a urmărit-o pe soția reclamantului, ce conducea mașina implicată în incidentul din
cursul zilei, împrejurare în care a ajuns la locuința acestuia, de pe raza satului Sfântu Ilie, aflată în construcție. La poarta casei, cei doi s-au întâlnit, ocazie cu care Andrei Mandachi l-a lovit pe V.S. cu pumnii și picioarele, În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire și alte fapte”, scria Obiectiv de Suceava.
Cazul respectiv nu a ajuns niciodată în instanță, semn că dosarul a fost închis cu NUP sau cele două părți s-au înțeles.