VIDEO | Fulgy de la Clejani a comis-o din nou și este în vizorul Poliției! Ce a făcut de data asta
Fulgy de la Clejani a dat de belea, din nou. Fiul Clejanilor a fost prins fără permis de conducere pe bulevardul Decebal din Capitală, exact la o zi după ce a ieșit de la reabilitare.
Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere din București s-au autosesizat
„În data de 30.06.2021, Brigada Rutieră s-a sesizat din oficiu, în urma unui material de presă, cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 23 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3, în timp ce se afla în perioada în care, conform legii, nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză este cercetată într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, aflat în instrumentarea polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere din data de 30.05.2021.”, se arată în comunicatul emis de Brigada Rutieră București.
Dan Manole, zis Fulgy, a ieșit la o cafenea de fițe din București alături de tatăl lui.
Tânărul a fost externat, de curând, din clinica de reabilitare în care l-au internat Viorica și Ioniță.
Reporterii Cancan l-au surprins pe Fulgy, la doar câteva minute, după ce a ajuns la terasa de pe Decebal cum se urca la volanul mașinii tatălui său. Tânărul a condus bolidul mai bine de 20 de metri pe un bulevard renumit din București.
Fulgy are permisul suspendat după ce a fost prins sub influența substanțelor interzise.
În urmă cu doar o lună de zile, băiatul Clejanilor a fost oprit de polițiștii de la Rutieră, din București. După ce a fost testat cu aparatul Drugtest, oamenii legii au descoperit că tânărul a consumat canabis.
„Referitor la presă și la tot ce se scrie. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt un om puternic.
Nu mă dărâmă ușor, mai ales presa asta... din România. Toată lumea scrie unde a fost Fulgy, ce a făcut Fulgy. Nimeni nu se întreabă cum se simte Fulgy. Nu m-a sunat nimeni din presă să mă întrebe dacă ma simt bine și dacă am nevoie de ceva. NU mă consider vedetă, sunt un producător muzical, un bun pianist, un bun chitarist, un bun chitarist basist. Am foarte multe calități.
Părinții mei au peste 30 de ani de muncă în spate. Îmi doresc să fiu lăsat în pace, eu și unica mea soră Margherita din Clejani. Vă doresc sănătate și fericire. Nu am citit nimic și nu vreau să citesc. Nu ma interesează ce se scrie în presă.”, a zis Fulgy, de curând, pe contul lui oficial de socializare.