Gigi Becali, reabilitat de judecători în trei dosare
Victorie mare în instanță pentru omul de afaceri Gigi Becali. Patronul FCSB a obținut reabilitarea în trei dosare. După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, Becali avea mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.
Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în 2011, în dosarul sechestrării de persoane, în care i-a pedepsit pe cei care i-au furat maşina. Becali a primit inițial în acest dosar un termen de încercare de 8 ani. Apoi, Becali a mai fost reabilitat şi în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi în cazul cunoscut sub numele „Valiza”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea depusă de George Becali, prin care omul de afaceri solicită să fie reabilitat, însă decizia nu este definitivă.
„Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul George Becali. Dispune reabilitarea judecătorească a persoanei condamnate George Becali”, se arată în minuta deciziei.
După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, Becali a rămas cu mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.