Close sidebar
Close sidebar

Profesorii anunță şapte zile de grevă în februarie şi martie pentru a cere creşteri de salarii

Profesorii din Regatul Unit anunţă şapte zile de grevă în februarie şi martie pentru a cere creşteri de salarii, potrivit autorităților. Ce se va întâmpla cu orele de curs ale elevilor.

Georgiana Balaban,

Profesorii vor salarii mai mari.

[Sursa foto: PixaBay]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Profesorii din Anglia şi Ţara Galilor urmează să intre în grevă- începând de la 1 februarie-, pentru a cere salarii mai bune, în plină criză a costului traiului, anunţă luni Sindicatul National Union Education (NUE), alăturându-se astfel numeroaselor greve care afectează serviciile publice britanice, relatează AFP.

Citește și: Vârstă de pensionare bărbați 2023. Când se iese la pensie?

”Sindicatul declară şapte zile de grevă în februarie şi martie”, anunţă organizaţia pe Twitter, prezentând astfel rezultatul unui vot al membrilor, o grevă care se adaugă numeroaselor greve din serviciile publice în Regatul Unit.

În Anglia, peste 90% dintre profesorii care au luat parte la vot s-au declarat în favoarea acestei greve, precizează principalul sindicat al profesorilor din regat.

Cadrele didactice vor salarii mai mari

„Aceasta este o decizie cu adevărat dificil de luat de către membrii noştri. Ei nu vor să intre în grevă. Ei vor să fie în clase, să facă ceea ce fac mai bine, să înveţe şi să încurajeze copiii şi tinerii. Însă este ultimul nostru recurs”, subliniază sindicatul.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citește și: Anunț de la Guvern despre ajutoarele sociale. Unii românii primesc 10.000 de lei pentru nevoile imediate 

Acest vot ”transmite un mesaj răsunător Guvernului (lui Rishi Sunak): nu vom sta să asistăm la distrugerea educaţiei fără a rezista”, insistă

organizaţia, care se declară deschisă negocierilor.

Citește și: Salariile din Europa vor crește puternic în 2023 pentru a face față scumpirilor

Nu toate şcolile vor face în mod simultan aceste greve, care urmează să înceapă în zone diferite din ţară, în funcţie de zile- mai puţin la 1 februarie, când fac grevă 23.400 de şcoli din Anglia şi Ţara Galilor, precizează sindicatul.

Această grevă a profesorilor face parte dintr-o mişcare socială mai largă, care zguduie Regatul Unit de mai multe luni, din cauza crizei costului vieţii.

Citește și: Cum putem folosi un credit pentru a ne finanța o vacanță de vis?

Numeroase sectoare- sănătate, transporturi şi diverse servicii publice- cer creşteri de salarii, împotriva unei inflaţii care a depăşit 10%- un nivel fără precedent de peste 40 de ani.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI