In articol:
- Grevă sănătate 2023. Cât va dura greva sindicaliștilor SANITAS?
- Grevă sănătate 2023. Care sunt revendicările sindicaliștilor?
Grevă sănătate 2023. Sindicaliștii SANITAS au mai multe revendicări privind negocierea contractului colectiv de muncă, precum deblocarea posturilor disponibile şi aplicarea grilei de salarizare.
Grevă sănătate 2023. Cât va dura greva sindicaliștilor SANITAS?
Greva japoneză din sistemul de sănătate se va desfășura pe întreaga perioadă a negocierilor dintre autorități și reprezentanții sindicatelor. Reprezentanţii Sanitas spuun că, în situația în care negocierile vor eșua, Consiliul Naţional al Federaţiei va hotărî continuarea calendarului de acțiuni.
„Nu vă lăsaţi amăgiţi, greva japoneză anunţată de membrii SANITAS din Sănătate şi Asistenţă socială începând cu data de 7 iunie este un semnal puternic că nimeni nu mai acceptă «jumătăţi de măsură»! Nu interpretaţi ca un semn de slăbiciune faptul că începem protestul cu banderolele pe mână, faptul că nu întrerupem deocamdată activitatea în instituţii publice medicale, medico-sociale, de asistenţă socială etc. Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanţilor în urma dialogului de săptămâna trecută, la cererea acestora”, au spus sindicaliştii.
Sanitas a anunțat în data de 11 mai 2023 că începe acțiunea de strângere de semnături pentru declanșarea grevei generale.
„ÎNCEPEM GREVA JAPONEZĂ
Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federației SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care avem membri, se desfășoară
”GREVĂ JAPONEZĂ”, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS.
În cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni”, a anunțat organizația sindicală.
Grevă sănătate 2023. Care sunt revendicările sindicaliștilor?
Sindicaliștii din sănătate au următoarele revendicări:
- deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate
- acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor
- calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată
- calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată
- calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual
- reluarea discuțiilor pe tema salarizării
- finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate
- reluarea negocierilor pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate
- finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă
- garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.