In articol:
Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a prezentat la Digi24 care sunt motivele pentru care angajații CFR sunt nemulțumiți.
Acesta a spus că angajații sunt nemulțumiți din cauză că le-au fost înghețate salariale și că nu mai au bani pentru cheluielile zilnice
Citeste si: Accident rutier în Ialomița. Trei persoane au fost rănite
Ce a spus reprezentantul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România
„Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să crească mai existența.
Toți CFR-iștii sunt în unități între 8 și 10, așteaptă un comunicat al ministrului Transporturilor, în care să li se explice de ce sa abandonat transportul feroviar în România.
Peste tot, în UE, în 201, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate sau treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu a făcut nimic”, a declarat Rodrigio Maxim.
Acesta a precizat că în acest moment trenurile circulă după orarul stabilit. În situații în care să se ocupe de repararea locomotivelor vor opri lucrul, nu vor fi condiții pentru asigurarea transportului feroviar.