Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022. Bugetul pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 4,6% şi un deficit bugetar de 6,24% din PIB. Proiectul de buget pentru 2022 poate fi văzut aici.
Citeste si: Ordonanța care îngheța salariile bugetarilor a fost modificată. Salariile din învâțământ cresc de la 1 ianuarie 2022
Potrivit notei de fundamentare a Legii bugetului de asigurări sociale, valoarea punctului de pensie în 2022 va fi de 1.586 lei, majorat cu 10% față de anul 2021, iar câştigul salarial mediu brut în anul 2022 este estimat să crească de la 6.095 lei, faţă de 5.608 lei, estimat pentru 2021 şi 5.213 lei, realizat în anul 2020.
Ministerul condus de Gabriela Firea, cei mai puțini bani din Guvern
Bugetul alocat Ministerului Familiei, condus de Gabriela Firea, este de doar 183 milioane lei, fiind cel mai mic din guvern.
Iată, spre comparație, ce bugete au alte ministere, potrivit G4Media:
Ministerul Culturii are alocate credite bugetare de 1,3 miliarde lei, în creștere cu 45% față de execuția din 2021.
Ministerul Sportului – credite bugetare de 521 milioane lei
Ministerul Economiei – credite bugetare alocate de 453 milioane lei
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – credite bugetare alocate de 2,5 miliarde lei
Ministerul Cercetării și Digitalizării – credite bugetare alocate de 1,7 miliarde lei
Bugetul pe 2022 ar putea fi aprobat până de Crăciun
Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că proiectele legii bugetului de stat pe anul 2022 şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 vor ajunge luni la dezbaterea în Parlament şi vor fi aprobate fie înaintea Crăciunului, fie imediat după.
Adrian Câciu a precizat că proiectele vor fi afişate încă din acest weekend pe site-ul instituţiei, lucru care s-a și întâmplat.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: VIDEO Olandezii au rămas muți de uimire când au văzut un român care a intrat cu TIR-ul pe un pod de biciclete- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Potrivit proiectului de buget postat duminică dimineaţa pe site-ul Ministerului Finanţelor, veniturile la buget sunt estimate la 216,473 miliarde de lei, iar cheltuielile la 493,215 miliarde de lei credite de angajament şi 301,758 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 85,285 miliarde de lei.
Citeste si: Pensiile militarilor mai mici de 2.500 de lei vor creşte cu 10%
Proiecţia în ceea ce priveşte deficitul bugetar pentru următorii trei ani arată o reducere progresivă a deficitului ESA la 4,40% din PIB în 2023, 2,90% din PIB în 2024 şi 2,02% din
PIB în 2025.
Câți bani sunt alocați pentru investiții în 2022
În anul 2022 cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 88,4 miliarde lei, reprezentând 6,7% în PIB, iar în anul 2025 acestea ajung la aproximativ 136,2 miliarde lei, o creştere în valoare absolută faţă de anul 2022, dar şi ca procent în PIB cu un vârf în anul 2025 de peste 8% din PIB.
Potrivit Finanțelor, în anul 2024 investițiile vor reprezenta 4,81% din PIB, o creştere de 6,1 miliarde de lei faţă de anul 2021, cu un vârf situat în anii 2020-2022.
Cum se împart banii către bugetele locale
–Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 20.396,9 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:
Citeste si: Care a fost reacția lui Beniamin, fostul iubit al Danei Roba, după ce aceasta s-a afișat cu un alt bărbat? "Nu mai îmi trimiteți mesaje despre Dana, că ce a făcut, ce s-a întâmplat, cu cine e în relație..."- kfetele.ro
Citeste si: Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Una dintre pasagere, despre momentele de panică trăite la bord: "S-a și văzut fumul. Alergau prin avion și nu știau ce se întâmplă"- radioimpuls.ro
Citeste si: Un român a început să filmeze o mașină pe contrasens, în Franța. După câteva secunde, aceasta a provocat accident: Vai de capul meu- antena3.ro
a) 3.156,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor;
b) 8.875,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București;
c) 600,0 milioane lei destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, sumă repartizată pe județe potrivit anexei nr.6. Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale se face de către consiliul județean prin hotărâre, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor;
d) 7.332,8 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pentru finanțarea cheltuielilor aferente funcționării serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și a posturilor de prim ajutor pe plajele cu destinație turistică
e) 431,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor învățământului particular și cel confesional, acreditate
Salariul mediu brut, estimat la 6.095 lei în 2022
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2022 s-au avut în vedere următoarele cifre:
- valoarea punctului de pensie de 1.586 lei, majorat cu 10% la 1 ianuarie 2022
- creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2022 la 6.095 lei, faţă de 5.608 lei estimat pentru 2021 şi 5.213 lei realizat în anul 2020
- scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2022 la 258.000 persoane, de la 265.000 la finele anului 2021
- scăderea ratei şomajului înregistrat, la 2,9% la finele anului 2022, faţă de 3% la finalul anului 2021.
Știre în curs de actualizare