Horoscop 2019. Ce îți aduce luna octombrie? Tot ce vrei să afli despre : sănătate, bani, carieră, familie și cuplu
Horoscopul 2019 vine cu vești bune pentru luna octombrie. Tot ce vrei să afli despre sănătate, bani, carieră, familie și cuplu se află la un click distanță.
Evenimentul astral care se face remarcat săptămâna aceasta este Luna Plină din semnul Berbecului, care ne provoacă să ne deschidem noilor începuturi, indiferent de sectorul în care alegem să facem schimbări.
Este important totuși să dublăm acest avânt cu o atitudine perseverentă, care își urmează obiectivele, oricare ar fi obstacolele cu care ne-am putea întâlni.
Ce îți aduce luna octombrie? Tot ce vrei să afli despre: sănătate, bani, carieră, familie și cuplu
Berbec 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Luna Plină de duminica aceasta se manifestă plenar în semnul nașterii tale, semn că nu vei duce lipsă de energie, mai ales în cea de-a doua parte a săptămânii. Ține însă cont de faptul că ar putea crește și tendința de a o gestiona deficitar, împărțindu-te în prea multe direcții fără să realizezi mare lucru. Încearcă așadar să fii mai atent(ă) cu modul în care îți administrezi forțele.
Bani și carieră
Tot Luna Plină îți conferă mai mult șarm și carismă, ceea ce te poate ajuta să ieși în evidență la locul de muncă. În cazul în care încerci să atragi unii potențiali clienți și colaboratori, ambiția și spiritul de inițiativă de care dai dovadă din plin în această săptămână, dar mai ales în a doua ei jumătate, te pune într-o lumină pozitivă și te ajută să faci pași consistenți în direcția lor.
Familie și cuplu
Același eveniment astral aduce un bagaj consistent energetic și în plan sentimental, iar cel mai bun mod în care îl poți întrebuința este acela de a te apropia mai mult de partener. Venus te susține și ea, în sensul că te încurajează să dai dovadă de mai multă deschidere vis-a-vis de persoana iubită. Doar încurajându-vă reciproc la dialog puteți persevera împreună.
Taur 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Luna Plină de duminica aceasta interconectează casele sănătății din horoscopul tău general, cu mențiunea că, în ceea ce te privește, efectele ei se resimt cel mai mult în zona subconștientului. Mai exact, s-ar putea să te facă mai reactiv(ă) decât de obicei, până și la cei mai mici stimuli. Indicate sunt exercițiile de respirație atunci când simți că riști să spui sau să faci lucruri nepotrivite.
Bani și carieră
S-ar putea să simți efectele acestui eveniment astral și în planul muncii prin faptul că te simți mai impulsionat(ă) ca oricând să activezi la înălțime. Ținând cont că, de luni încolo, Venus intră în casa competitorilor, energia celor două combinată crește nivelul de competitivitate la locul de muncă. Îți este din ce în ce mai clar faptul că trebuie să faci ceva pentru a rămâne relevant(ă).
Familie și cuplu
Influența lui Venus se face simțită și în plan sentimental, unde s-ar putea ca, de la finele acestei săptămâni încolo, atmosfera să devină mai caldă și mai prilenică oricăror inițiative de a forma o legătură și mai strânsă cu partenerul. În cazul în care ești single și urmărești să începi o relație, s-ar putea să ai parte de mai multă noroc.
Încearcă să dai dovadă de disponibilitate.
Gemeni 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Venus poposește luni în casa sănătății fizice din horoscopul tău general, semn că ar trebui să acorzi o atenție sporită stării tale de bine. Este drept că, în perioada care urmează, ai putea să simți mai intens decât de obicei stresul asociat serviciului și altor activități de pe agenda zilei care cad în responsabilitatea ta.
Încearcă să gestionezi cât mai sănătos această presiune.
Bani și carieră
Același astru ar putea să armonizeze atmosfera de la locul de muncă, mai ales dacă ai experimentat tensiuni în raport cu colegii de serviciu. Ține cont însă și de faptul că Luna Plină de duminică îți atrage atenția asupra planurilor de viitor și a proiectelor de grup, care necesită să renunți poate la unele preocupări personale de moment pentru a te dedica dezvoltării celor dintâi.
Familie și cuplu
Tot Luna Plină este și cea care te îndeamnă să te concentrezi mai mult asupra vieții sociale. Pe fundalul energetic pe care îl creează, urmezi o curbă ascendentă pe acest plan și ar fi păcat să nu profiți de toate oportunitățile care vin la pachet odată cu persoanele noi pe care le cunoști și care îți devin prieteni. Încearcă totuși să nu sacrifici prea mult din timpul cu partenerul și copiii.
Rac 7-13 octombrie 2019
Sănătate
De marți până joi, Luna se mișcă prin casa filozofiei de viață din horoscopul tău general, ceea ce indică faptul că evenimentele care au loc atunci ar putea să te determine să reconsideri unele valori și prinicipii după care te-ai ghidat până acum. Mai exact, s-ar putea să privești anumite situații cu mai multă empatie și să îți regăsești puterea de a uita și de a merge mai departe.
Bani și carieră
Luna Plină de duminica aceasta se manifestă plenar în casa carierei din horoscopul tău general, semn că dacă ai depus eforturi pe acest plan, s-ar putea ca săptămâna aceasta să primești semnale clare că ele nu au fost în van. Este evident că te îndrepți în direcția cea bună pe acest plan și în cazul în care vei menține ritmul, nu va dura mult până când îți vei atinge cele mai îndrăznețe obiective.
Familie și cuplu
Același eveniment astral poate face însă ca nivelul de implicare și atenție de care dai dovadă în gospodărie și în familie să scadă într-o anumită măsură, iar reacția apropiaților la această schimbare de priorități nu este cea mai fericită. Caută așadar să îți ordonezi timpul cu simțul răspunderii. Pe plan sentimental, totul pare să meargă bine grație lui Venus care intră luni în casa iubirii.
Pe fondul Lunii Pline de duminica aceasta care se manifestă plenar în casa filozofiei tale de viață, îți regăsești curajul și spiritul de inițiativă necesare pentru a face schimbări de substanță în felul în care vezi lucrurile și acționezi în situații-limită. Nu ți-este teamă de noi începuturi, iar o astfel de atitutudine nu poate decât să îți aducă o serie de beneficii foarte importante.
Bani și carieră
Același eveniment astral te poate face însă destul de coombativ(ă) în comunicare, ceea ce te împiedică uneori să vezi care este limita între conflict și dezbatere. Așadar, nu sunt recomandate în această săptămână negocierile, tratativele în vederea stabilirii unor colaborări sau parteneriate sau întrevederile cu potențiali clienți. Dacă nu le poți evita, ai mare grijă cum comunici.
Familie și cuplu
Venus poposește luni în casa familiei din horoscopul tău general, îndulcind atmosfera în raport cu cei dragi după o perioadă în care tensiunile s-au menținut la cote destul de ridicate. Este drept că furtuna nu va trece cu totul până când nu vă găsiți curajul de a pune pe tapet unele subiecte pe care ați tot evitat să le deschideți. Poate că pe fondul ei vă veți găsi curajul de a vorbi deschis.
Fecioară 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Cu excepția zilei de luni, atunci când Luna se mai află încă în casa sănătății fizice din horoscopul tău general, nu ai motive să îți faci griji că nu vei face față provocărilor din această săptămână. În prima ei zi însă, ar fi de dorit să nu ceri prea multe de la tine. Te refaci încă după weekend sau zilele lucrătoare care tocmai au trecut și s-ar putea să nu dispui de bagajul de energie dorit.
Bani și carieră
Luna Plină de duminica aceasta se desăvârșește în casa banilor și a bunurilor pe care le-ai câștigat și/ sau de care dispui cu partenerul de viață și/ sau afaceri. Pe fondul acestui eveniment astral, este de așteptat să apară cheltuieli și câștiguri deopotrivă, iar dacă primul scenariu este cel care se materializează, înseamnă că trebuie să creionați strategii mai lucrative pe viitor.
Familie și cuplu
După cum te-ai aștepta poate, banii constituie un subiect fierbine pe agenda de cuplu a acestei săptămâni. Se duc discuții mai mult sau mai puțin tensionate cu privire la felul în care tu și persoana iubită înțelegeți să uzați de resursele comune. S-ar putea să fie nevoie să regândiți strategia financiară colectivă, atsfel încât să nu mai existe diferențe de mentalitate pe această temă.
Balanță 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Luna Plină de duminica aceasta se desăvârșește în casa opusă pe cercul zodiacal semnului nașterii tale, dar cu toate acestea îi vei simți influența în a doua parte a acestei săptămâni și chiar și lunea și marțea viitoare. Ea îți conferă un imbold de energie nesperat, dar trebuie să ții cont de faptul că cresc și șansele ca energia să îți fie disipată destul de mult în tot felul de activități.
Bani și carieră
Cu Luna Plină care se manifestă plenar în casa parteneriatelor, este de așteptat ca săptămâna aceasta să culegi roadele unor colaborări sau relații cu niște clienți stabilite destul de recent. Având în vedere că luni intră Venus în casa finanțelor și a bunurilor, s-ar putea să fie vorba despre unele profituri destul de consistente încât să te motiveze să faceți o treabă la fel de bună.
Familie și cuplu
Același eveniment astral aduce la climax starea relației tale cu partenerul, în sensul că dacă ați avut parte de tensiuni, ele ar putea să crească, iar dacă ați conlucrat în cadrul unui proiect comun, veți vedea primele progrese palpabile ale acestuia. Oricare ar fi situația, cert este că trebuie să fiți uniți și să formați o echipă puternică. În felul acesta, nicio provocare nu va fi prea mare.
Scorpion 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Luna Plină de duminica aceasta se manifestă plenar tocmai în casa sănătății fizice din horoscopul tău general, prilej numai bun să vezi de tine, mai ales dacă nu ai fost într-o starea prea bună în ultima perioadă. În caz contrar, s-ar putea să te confrunți cu migrene sau alte dureri localizate în același segment de corp, semn că ai lăsat prea mult stresul și presiunea să îți pună amprenta.
Bani și carieră
Același eveniment astral dinamizează lucrurile în plan profesional, semn că te așteaptă o săptămână sau o a doua jumătate a sa destul de agitată și aglomerată la serviciu. Oricât de multe ar fi lucrurile pe care se așteaptă să le duci la bun sfârșit, caută să nu pierzi controlul și dă dovadă de profesionalism. Prin echilibru mental și în agendă, poți face față oricărei provocări.
Familie și cuplu
Intrarea lui Venus de luni în semnul nașterii tale îți potențează șarmul și carisma, ceea ce îți face bine atât pe plan social, cât și sentimental. Ești în centrul atenției printre prieteni, cunoști persoane noi, iar în cuplu, reușești să revitalizezi relația cu persoana iubită prin încrederea de sine de care dai dovadă. Trebuie doar să îți faci timp în program pentru ambele sectoare de viață.
Venus poposește lunea aceasta în casa subconștientului din horoscopul tău general, semn că ar putea reveni în actualitate vechi neliniști, frustrări sau nemulțumiri cu privire la partener sau în raport cu relații sentimentale din trecut peste care nu ai reușit să treci. Conturează-ți un plan prin care să te adresezi acestor chestiuni care te frământă și ia deciziile care se impun.
Bani și carieră
Cu toate că Luna Plină de duminica aceasta nu se manifestă plenar în casa proiectelor de grup și a planurilor de viitor, îi vei simți totuși influența pe parcursul acestei săptămâni, dar mai ales în cea de-a doua sa jumătate. Dar cum ritmul de dezvoltare al acestora se accelerează, indicat ar fi să aduci unele ajustări agendei tale, astfel încât să te poți ocupa mai mult de acest sector.
Familie și cuplu
Luna Plină de duminica aceasta se desăvârșește tocmai în casa iubirii din horoscopul tău general, semn că dacă tu și partenerul ați depus eforturi pentru a vă reîmprospăta relația sau a forma o familie, s-ar putea să observați primele rezultate în această săptămână. Acest eveniment astral este la fel de favorabil pentru acei(le) nativi(e) care urmăresc să cucerească pe cineva special.
Capricorn 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Astrele nu își lansează săptămâna aceasta aspecte importante pe casele sănătății din horoscopul tău general, indiciu cum că nivelul de energie de care dispui este unul obișnuit, la cote normale și că dispui de liber arbitru total în ceea ce privește modul în care alegi să dispui de forțele tale. Ține însă cont că dacă nu reușești să faci mare lucru cu ele, acest lucru ți se datorează numai ție.
Luna Plină de duminica aceasta se manifestă plenar în casa opusă pe cercul zodiacal celei a carierei, dar energia sa se va face totuși simțită și în plan profesional. Așa se face că a doua parte a acestei săptămâni ar putea fi destul de aglomerată și solicitantă, deci încearcă să nu te aglomerezi pe ultimele zile lucrătoare. În caz contrar, s-ar putea să intri în criză de timp.
Familie și cuplu
Același eveniment astral își exercită influența cu precădere pe plan familial, acolo unde îți semnalează nevoia de schimbare de atitudine în raport cu cei dragi. În caz contrar, există riscul să apară tensiuni între tine și apropiați, cu atât mai mult dacă acorzi o mai mare atenție carierei în această perioadă. Încearcă să vezi care sunt nemulțumirile lor și ce poți face în privința lor.
Vărsător 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Lunea aceasta, când Luna se află încă în semnul nașterii tale, pare că ai parte de un început de săptămână destul de reușit. S-ar putea ca lucrurile să nu progreseze în cea mai bună direcție de atunci încolo, culminând cu ziua de duminică, în care există posibilitatea să te lupți cu unele gânduri negative sau temeri. Încearcă să privești partea plină a paharului în astfel de zile.
Luna Plină de duminica aceasta se desăvârșește tocmai în casa comunicării și a deplasărilor pe distanțe scurte, semn că te așteaptă o săptămână dinamică și ofertantă. Dat fiind însă faptul că acest sector coincide cu semnul Berbecului în horoscopul tău general, trebuie menționat faptul că trebuie să ai grijă ca graba să nu strice treaba. În caz contrar, s-ar putea să comiți erori importante.
Familie și cuplu
Același eveniment astral îți poate reduce din răbdare, mai ales în interiorul discuțiilor cu apropiații. Ar fi de dorit să nu abordezi subiecte de discuție cu grad ridicat de conflict în a doua parte a săpătmânii, când Luna Plină își face cel mai puternic simțită prezența. Există riscul să conducă la certuri cu cei dragi pe unele teme care altfel nu v-ar fi adus la cuțite.
Pești 7-13 octombrie 2019
Sănătate
Venus poposește lunea aceasta în casa filozofiei de viață din horoscopul tău general, indiciu cum că ar fi bine să meditezi în această perioadă la posibilitatea aducerii unor ajustări sistemului tău de referință, mai ales dacă ai trecut prin evenimente de viață care au pus sub semnul întrebării unele principii și valori după care te-ai ghidat până acum. Schimbarea nu ar trebui să te sperie.
Bani și carieră
Luna Plină de duminica aceasta se manifestă plenar tocmai în casa banilor și a bunurilor din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că nu-ți lipsesc săptămâna aceasta oportunitățile de a-ți rotunji veniturile și/ sau de a valorifica o parte din economiile pe care le-ai făcut până acum. Încearcă să faci în așa fel încât să nu le depășească valoarea cheltuielile în următoarele zile.
Luna îți vizitează semnul nașterii de marți până joi, indiciu cum că te bucuri de mai multă priză la oameni la mijlocul acestei săptămâni. Nu este de mirare așadar că îți faci mai mulți prieteni sau că dai dovadă de mai multă îndrăzneală în plan sentimental. Indiferent dacă ești implicat(ă) într-o relație sau cauți încă persoana potrivită, cert este că încrederea de sine îți dă un imbold fără precedent.