Hotelierii se instruiesc sa-i identifice pe agresorii de copii
Tara noastra apare pentru prima data pe harta turismului cu scop de abuz asupra copiilor. Nu mai putin de 17 cazuri in care au fost implicati cetateni straini care au adus in camerele de hotel copii au fost inregistrate in Romania in ultimii doi ani.
Hotelierii au decis sa ia atitudine si isi pregatesc personalul sa recunoasca turistii care sunt de fapt abuzatori de copii. Thierry Hubert Marie, un francez de 49 de ani a fost prins intr-un hotel din Dej, in timp ce intretinea raporturi intime cu doi baieti de 15 si 16 ani. Patronul hotelului declara la vremea respectiva ca nu a banuit nimic.
Angajatii trebuie insa instruiti sa recunoasca semnele unui abuz.
Iar pentru asta sute de lucratori, de la menajere la receptioneri si manageri, din mai multe hoteluri din Romania, au fost invatati de psihologi cum sa recunoasca un posibil abuzator sau o victima.
Hotelierii se instruiesc sa-i identifice pe agresori. Menajerele pot observa ce varsta are cel care viziteaza clientul sau cat timp petrece in camera de hotel, iar aceste elemente pot ajuta la identificarea unui suspect.
Receptionerii pot cere informatii despre copilul care nu este insotit de parinte si ii pot contacta familia, ca sa se asigure ca el a fost lasat in grija altcuiva. Apoi, aceste informatii trebuie sa ajunga la politie.