Close sidebar
Close sidebar

Imagini cutremuratoare! Alexandru Arşinel abia se mai ţine pe picioare! Acesta este motivul REAL pentru care se retrage din lumea teatrului! VIDEO EXCLUSIV

Alexandru Arşinel trece printr-o perioadă cât se poate de grea, cel puţin din punctul de vedere al sănătăţii, marele actor suferind cumplit din cauza vârstei înaintate şi a problemelor pe care le-a întâmpinat în ultima vreme.

A.N.,


DISTRIBUIE
acest articol

De altfel, starea lui de sănătate este şi motivul pentru care Alexandru Arşinel a decis să se retragă din lumea teatrului.

”Acum câteva luni s-a întâmplat ceva care l-a făcut să se simtă mai rău ca niciodată, să se deplaseze din ce în ce mai greu, probabil problemele lui cardiac s-au agravat şi mai mult, chiar dacă a fost operat. Dacă înainte, indiferent de cât era de obosit, era sprinten, acum abia se mai mişcă, abia se mai ţine pe picioare. Şi în Israel, când a fost, abia a mai făcut faţă scenelor pe care le juca, iar în piesele în care a apărut, a făcut în aşa fel încât să stea cât mai mult jos. Când trebuia să danseze, mai mult mima ”, ne-a spus un apropiat de-al actorului care, încă, conduce Tetrul de Revistă Constantin Tănase.

Mai mult decât atât, Alexandru Arşinel, spun apropiaţii lui, are nevoie de mai multă odihnă, iar medicii i-au recomandat să evite să mai stea prea mult pe scenă sau în picioare.

”Situaţia lui e de-a dreptul delicată. Iar cine a fost la parastasul Stelei Popescu de la mănăstirea Cernica, de la mormânt, a putut să observe că Arşinel abia mai mergea. Se simţea rău, e obosit tot timpul şi, normal, abia se mai poate deplasa. De altfel, a ajuns greu şi la mormânt şi a încercat să stea mai mult sprijinit”, ne-a mai spus sursa citată.

Citeste si: Care este noua formulă de calcul a pensiilor 2025: Majorarea pensiilor ar urma să se facă abia din toamnă- kanald.ro

Citeste si: Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia- wowbiz.ro

Citeste si: Ce se va întâmpla cu piața imobiliară din România, în următoarele luni. Analist financiar: „Nu vom vedea scăderi ca în 2009”- antena3.ro

 

Iar din imaginile surprinse de reporterii Wowbiz.ro cu Alexandru Arşinel, la parastasul Stelei Popescu, se poate observa că, îndr-adevăr, felul de a se deplasa al marelui actor este, vizibil, greoi şi că abia mai face faţă unei plimbări de câteva sute de metri.


Alexandru Arşinel renunţă la postul de director de Teatru

”Vrea să se retragă, a şi anunţat, discret, că nu mai vrea să fie manager la Teatrul Constantin Tănase începând cu 1 ianuarie. Vrea să se retragă din funcţia de director, ştie deja toată lumea de acolo. Va juca în continuare, când va putea, dacă va mai fi dorit, dar nu mai vrea să fie director acolo, simte că i-a ajuns”, ne-a spus o persoană care se află ”în mijlocul evenimentelor” de la Teatrul Constantin Tănase.

Mai mult decât atât, ne-au dezvăluit sursele noastre, Alexandru Arşinel a făcut şi o serie de recomandări cu privire la următorul manager.

Locul lui va fi preluat, cel puţin ca interimar, de Vasile Muraru, cel care e acum directorul artistic. Toată lumea ştie că Vasile visa la momentul ăsta, aşa că el va fi şeful, cel puţin o perioadă. Dacă va rămâne director mare, depinde doar de Primărie, dacă va fi agreat politic, dacă se mulează pe ceea ce se doreşte”, ne-a mai spus sursa citată.

Alexandru Arşinel a avut un an îngrozitor

Alexadru Arşinel a trecut, în ultimele 12 luni, prin momente cât se poate de dificile. Întâi şi-a pierdut cea mai bună prietenă şi colega lui de scenă, pe Stela Popescu. La doar câteva zile, o altă amică apropiată de-ale sale şi o actriţă alături de care a jucat în zeci de piese, Cristina Stamate, s-a dus şi ea.

Citeste si: Pensionarii trebuie să știe care este noua formulă de calcul a pensiilor! Iată ce trebuie să faci- kfetele.ro

Citeste si: Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Una dintre pasagere, despre momentele de panică trăite la bord: "S-a și văzut fumul. Alergau prin avion și nu știau ce se întâmplă"- radioimpuls.ro

Citeste si: Ce se va întâmpla cu piața imobiliară din România, în următoarele luni. Analist financiar: „Nu vom vedea scăderi ca în 2009”- antena3.ro

Apoi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, problemele de sănătate ale soţiei sale s-au înrăutăţit, iar Alexandru Arşinel a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală la inimă. Cu toate acestea, se pare că actorul care conduce Teatrul Constantin Tănase nu s-a lăsat învins de problemele cu care s-a confruntat şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă să treacă peste ele.
 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI