Imagini rare din Coreea de Nord. Doi adolescenți încătușați în fața unui stadion plin de oameni și trimiși pentru 12 ani în lagăre de muncă
Filmări rare obținute de BBC Korean arată o condamnare publică a doi tineri din Coreea de Nord în fața unui stadion plin de tineri studenți. Inculpații sunt trimiși la 12 ani de muncă silnică pentru "crima" de a fi vizionat telenovele din Coreea de Sud.
Imaginile video obținute de BBC News arată cum doi adolescenți sunt condamnați public la 12 ani de muncă silnică pentru vizionarea de seriale sud-coreene.
Potrivit sursei citate, filmarea ar fi fost realizată în 2022. În imagini se văd doi băieți de 16 ani care sunt încătușați în fața a sute de studenți pe un stadion în aer liber.
Decizia este luată de un tribunal impunător și apaludată de mulțime. Ofițeri în uniformă îi mustră pe băieți că nu „au reflectat profund asupra greșelilor lor”.
Divertismentul sud-coreean, inclusiv televiziunea din țara vecină, este interzis în Nord. În ciuda acestui fapt, unii sunt pregătiți să riște pedepse severe pentru a viziona filmele K-drama, care au o audiență globală uriașă.
Înregistrări de acest fel sunt rare, deoarece Coreea de Nord interzice ca fotografiile, videoclipurile și alte dovezi ale vieții din țară să apară în alte țări.
Acest videoclip a fost furnizat de organizația South and North Development (Sand), un institut de cercetare care lucrează cu dezertorii din Nord.
North Korea: Rare footage shows teens sentenced to hard labour over K-drama https://t.co/UjupHmkjcD
Videoclipul ar fi fost distribuit în Coreea de Nord pentru educație ideologică și pentru a avertiza cetățenii să nu vizioneze „înregistrări decadente”.
Videoclipul include un narator care repetă propaganda de stat.
„Cultura regimului putred s-a răspândit chiar și la adolescenți”, spune vocea, într-o aparentă referire la Coreea de Sud.
„Au doar 16 ani, dar și-au ruinat propriul viitor”, adaugă propaganda de stat.
Băieții au fost încătușați, condamnați la 12 ani de muncă în lagăre, li s-a dezvăluit public numele și adresele.
În trecut, minorii care încălcau legea în acest fel erau trimiși în lagărele de muncă pentru tineri, mai degrabă decât în spatele gratiilor, iar pedeapsa era de obicei mai mică de cinci ani.