Imaginile durerii! Zeci de oameni au fost evacuati din casele lor, din localitatea Babeni, judetul Valcea. Jandarmii si pompierii au scos oamenii din ape
Zeci de persoane din localitatea Babeni, unde raul Bistrita a iesit din matca, au fost evacuate preventiv de catre echipele de interventie, alaturandu-se celor 77 de evacuate anterior. in plus, 131 de persoane s-au autoevacuat si au plecat de teama apelor.
Peste o suta de pompieri militari intervin, marti, in localitatile Babeni, Dragasani, Calimanesti, Horezu, Baile Govora si Ramnicu Valcea, judetul Valcea fiind sub cod rosu de inundatii.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), marti, peste o suta de pompieri valceni intervin in sprijinul cetatenilor din localitatile Babeni, Dragasani, Calimanesti, Horezu, Baile Govora si Ramnicu Valcea.
”Militarii actioneaza pentru evacuarea apei din gospodarii, realizarea digurilor de protectie cu saci de nisip si evacuarea preventiva a persoanelor din locuintele inundate”, anunta IGSU.
Sursa citata precizeaza ca in localitatea Babeni au mai fost evacuate preventiv zece persoane (6 minori si 4 adulti), iar alte 131 s-au autoevacuat. Anterior, 77 de persoane din 25 de gospodarii din localitate au fost evacuate dupa ce raul Bistrita a iesit din matca.
”Acestea au fost cazate temporar in spatiile puse la dispozitie de autoritati. La acest moment, in zona, apa este in scadere”, precizeaza IGSU.
Interventiile sunt sustinute cu ajutorul motopompelor, barcilor si autospecialelor dotate cu echipamente de evacuare a apei.
De asemenea, potrivit IGSU, se intervine in judetul Gorj.
”La aceasta ora sunt 24 de interventii in derulare, pompierii actionand pentru evacuarea apei din gospodariile si beciurile inundate din localitatile Novaci si Bumbesti-Pitic (satul Balcesti)”, mai spun reprezentantii IGSU.
Judetele Valcea si Gorj sunt, marti, pana la ora 20.00, sub cod rosu de inundatii.