În această seară, de la ora 20:00, în “Prețul fericirii”, Cagatay, situație fără ieșire
Fanii îndrăgitului serial “Prețul fericirii” se vor bucura, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, de noi și palpitante evenimente ce se vor petrece în viețile membrilor familiei Kuyucu.
Yildiz îl pune într-o situație fără ieșire pe Cagatay. Yildiz nu îi permite, sub nicio formă soțului său să dezvolte relația pe care acesta și-o dorește, cu frumoasa Kumru. Cagatay, care înainte nu știa cum să repare problemele apărute în căsnicia sa, acum nici nu mai vrea să audă de soția lui, însă nu are nicio posibilitate de a-și duce planurile la îndeplinire.
La polul opus, Kumru turbează de furie, după ce Yildiz s-a impus ferm, alungând-o din familia ei, chiar de față cu Cagatay. Și Dogan, tatăl lui Kumru, susține în întregime decizia frumoasei Yildiz de a se reîntoarce acasă, alături de soțul ei, oferindu-i astfel posibilitatea omului de afaceri să își ducă planul la bun sfârșit, în ceea ce o privește pe fiica sa.