Close sidebar
Close sidebar

În această seară, în serialul ”Inimă rebelă”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D: Güven nu a uitat-o pe Neslihan

Simona Costache,


DISTRIBUIE
acest articol

În această seară, în noul epsiod din serialul ”Inimă rebelă”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, Yaman Ali află că tatăl său, Güven, mai are un fiu, pe Deniz, iar întâlnirea dintre cei doi tineri nu este lipsită de tensiuni. Rüya continuă să treacă printr-o perioadă foarte sensibilă, din punct de vedere emoțional, și crede că Deniz încearcă să o ajute, dar nu își dă seama că de fapt ea este manipulată de acesta. În timp ce Yaman Ali crede că și-a găsit un nou frate, el se confruntă, de fapt, cu cel mai periculos dușman al său.

Yaman va trebui să înfrunte din nou situații greu de suportat, deoarece greșelile sale succesive îl determină să caute din nou liniștea pe străzi. Într-un moment neașteptat, anunțul testamentului bunicului său, Eșref Ali Soysalan, îl atrage inevitabil pe Yaman înapoi în lumea din care a fugit, în sânul familiei.

Noi situații dramatice se vor derula în sânul familiei Soysalan, odată cu <precauțiile> luate de bunicul acestora, Eșref lăsând, prin testament, soarta fraților lui Yaman în mâinile celui din urmă.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Serhan este nevoit să locuiască, în continuare, alături de tatăl său, într-un cartier foarte sărac, însă nu și-a pierdut dorința de a lupta împotriva lui Neslihan, și de a reveni în sânul familiei Soysalan, cu orice preț.

Pe de altă parte, Neslihan, încolțită fiind de jocurile pe care Serhan le face pentru a-și atrage copiii de partea sa, trebuie să găsească o cale de înțelegere cu Serhan, ca sa poată divorța, dar și să rămână împreună cu copiii săi.

Mai mult, testamentul lui Eșref conține detalii care afectează în mod direct căsnicia lui Özge și Güven și tocmai când medicul își va exprima adevăratele sentimente față de Neslihan, el va trebui să înfrunte noi situații dificile.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul ”Inimă rebelă”, la Kanal D.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI