Close sidebar
Close sidebar

În ce stare se află Mircea Lucescu după operație

Antrenorul român Mircea Lucescu se simte mai bine după operația prin care a trecut și, chiar dacă a lipsit de pe banca echipei sale Dinamo Kiev, de cel puțin patru meciuri, "Il Luce" și-a vizitat elevii la centrul de antrenament.

Razvan Ilie,

Absenţa românului Mircea Lucescu pe banca celor de la Dinamo kiev s-a prelungit din cauza operaţiei la care a fost supus. [Sursa foto: Twitter]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

S-a aflat abia acum ce tip de operație a suferit Mircea Lucescu. Antrenorul a ajuns pe mâna medicilor pentru că, mai întâi, a acuzat o stare gripală, iar apoi a ajuns „la cuţit“ pentru îndepărtarea unui chist cu pericol de infecţie, potrivit presei sportive.

Citeste si: Simona Halep, eliminată în turul doi la turneul de la Montreal

„Mister e mai bine pe zi ce trece"

Situaţia tehnicianului român evoluează spre bine, potrivit ultimelor declaraţii oferite de unul dintre secunzii săi, Emil Caras. „Mister e mai bine pe zi ce trece. Ieri, a vizitat centrul de antrenament, a ţinut şi şedinţă tactică şi o analiză video, apoi s-a întors la spital. El a fost astăzi (n.r.- miercuri) la meci (n.r.- în lojă). Sperăm că mâine după-amiază va fi externat şi ni se va alătura“, a spus Caras pentru ucrainenii de la Football 24.

Citeste si: Răzvan Lucescu are coronavirus. Acuză dureri de cap, oboseală și are febră

Citeste si: S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”- kanald.ro

Citeste si: Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%- wowbiz.ro

Citeste si: O jucătoare de tenis a anunțat că și-a făcut cont pe OnlyFans și divorțează, după ce a fost eliminată de la Australian Open- antena3.ro

Potrivit Adevarul, Mircea Lucescu a ratat ultimele patru meciuri ale echipei sale. Iniţial, după prima etapă de campionat, la 1 august, când Dinamo Kiev a învins Veres-Rivne (4-0), s-a spus că tehnicianul român va reveni pe bancă, în următoarea etapă. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Absenţa românului s-a prelungit din cauza operaţiei la care a fost supus.

Când revine Mircea Lucescu pe bancă

"Il Luce" poate să stea din nou pe banca ucrainenilor în amicalul de lux disputat împotriva fostei sale echipe, Inter Milano, conform Digi Sport. 

La Monza, pe U-Power Stadium, campioana Ucrainei o va întâlni pe cea a Italiei, într-un meci de pregătire. Partida se va desfășura fără spectatori, întrucât Inter trece printr-o perioadă foarte dificilă. După transferul lui Lukaku, fanii nerazzuri au pornit un război împotriva conducerii chineze, căreia îi cer să vândă clubul și să plece. 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI