ÎCCJ a decis, joi, să respingă ca nefondată contestaţia la executare formulată de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. Hotărârea Curţii Supreme este definitivă.
În luna decembrie a anului trecut Curtea de Apel Bucureşti respinsese ca inadmisibilă contestaţia la executare depusă de Radu Mazăre în urma condamnări la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia. Decizia magistraţilor a fost atacată de fostul primar la ÎCCJ.
Radu Mazăre a fost condamnat la începutul anului trecut, la nouă ani de închisoare pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri în staţiunea Mamaia. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi foştii acţionari al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
În total, peste 30 de persoane au fost condamnate în dosar, unele cu suspendare, altele cu executare.
Citeste si: Radu Mazăre scapă de arestul preventiv într-un dosar
Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Citeste si: Radu Mazăre, căsătorie în închisoare. Cine este și cu ce se ocupă soacra lui Mazăre
Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.