Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a anunțat că salvatorii Pichetului de Pompieri Crișan intervin, chiarîn aceste momente, cu două ambarcațiuni pentru limitarea unui incendiu izbucnit în apropiere de Sulina.

Citește și: Incendiu de proporții la o cabană din Silvașu de Sus

“Incendiul a fost monitorizat de către agenţii ARBDD din zona de interes, iar în urma evaluării, până la acest moment nu există pericolul de extindere, acesta manifestându-se într-o zona inundabilă.

Cinci subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Crişan asigura măsuri de protecţie în caz de necesitate la locuinţele aflate în apropierea focarelor dar şi pentru a monitoriza şi a împiedica răspândirea incendiului peste canalele ce îl delimitează”, a transmis ISU Tulcea.

Incendiu de proporții la o cabană din Silvașu de Sus

Un incendiu a izbucnit, în cursul zilei de azi, la o cabană din localitatea Silvașu de Sus, acesta fiind anunțat prin intermediul numărului unic de urgență 112. Trei autospeciale de stingere și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au intervenit.

Citește și:  O mamă a murit alături de cei 7 copii, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Tatăl este singurul supraviețuitor, aflat în stare gravă

La sosirea forțelor de intervenție, atât mansarda, cât și parterul cabanei erau cuprinse de flăcări, incendiul manifestându-se foarte violent din cauza structurii din lemn a construcției.


Nu există persoane rănite în acest incendiu.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Citește și:  FOTO- Incendiu la o casă din Turcoaia, cauzat de coșul de fum. Acoperișul s-a făcut scrum

O mamă a murit alături de cei 7 copii, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Tatăl este singurul supraviețuitor, aflat în stare gravă

Șapte copii și mama lor și-au pierdut viața într-un incendiu cumplit care le-a cuprins casa. Tatăl este singurul supraviețuitor, dar se află în stare gravă la un spital din Franța. Încidentul a avut loc în Charly-sur-Marne, Aisne, Franţa, în noaptea de duminică spre luni.

Citește și:  FOTO- Durere fără margini! Cei trei copii care au murit în incendiul din Sectorul 5 al Capitalei, după ce mama lor îi lăsase singuri, au fost înmormântați

Cei trei copii care au murit în incendiul din Sectorul 5 al Capitalei, după ce mama lor îi lăsase singuri, au fost înmormântați 

Înmormântarea   copiilor decedați în incendiul din Sectorul 5 al Capitalei   a avut loc în cursul zilei de duminică, pe data de 4 februarie.

Acum, mama celor 3 prunci este cercetată de autorități pentru neglijență, după izbucnirea incendiului. La momentul producerii accidentului femeie nu era acasă, chiar dacă oamenilor legii le-a declarat altceva. Nimeni nu i-a mai putut salva pe copii.

Citește și:   VIDEO- Mama celor trei copii morți în incendiul din Capitală, dosar penal pentru ucidere din culpă. Ce s-a întâmplat înainte de tragedia din Sectorul 5

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

Tatăl micuților se afla la muncă în Germania când s-a întâmplat tragedia. El s-a întors în țară pentru a fi alături de copiii lui, care au fost conduși ieri pe ultimul drum. 

Ceremonia a fost dominată de tristețele, dar fastuoasă, deoarece părinții au plătit trăsuri cu coroane imense, cu pozele copiilor. Trăsurile au tras toate aranjamentele. Sute de oameni i-au condus pe micuți pe ultimul drum. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si