In articol:
Duminică seara, Laura Bretan a pierdut, în mod surprinzător, biletul pentru Tel Aviv! Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, a câștigat, până la urmă, selecția națională Eurovision, după ce, în mod cu totul surprinzător, i-a impresionat pe membrii juriului cu piesa „On a Sunday“.
În 2019, după trei ani în care reprezentantul României la Eurovision a fost desemnat exclusiv pe baza televotingului, acum, s-a decis să se facă o schimbare, astfel că, în premieră, finala competiţiei a fost jurizată de şase specialişti, în marea lor majoritate străini, în timp ce publicul a fost considerat „al şaptelea membru al juriului“.
Culmea, la votul juriului, Laura Bretan s-a clasat pe locul trei, cu 48 de puncte, doar Alex Calancea şi Emmelie de Forest acordându-i punctaj maxim, în timp ce Deban Aderemi i-a oferit cea mai mică notă, respectiv 4!!!
Laura Bretan a pierdut pe mâna ei finala Eurovision România! ” Prestația pe care a avut-o în finală a fost departe de cea din semifinală”
Imediat ce Ester Peony a fost desemnată drept câștigătoare a început și scandalul! În marea majoritate, oamenii au spus că Laura Bretan merita să reprezinte România în Israel, însă nu a fost lăsată să iasă învingătoare în mod intenționat, din rațiuni legate de implicarea ei în campania pentru familie de la referendum și de părerile sale legate de comunitatea gay, una care are un aport important la Eurovision!
Pe de altă parte, există voci, și în special din rândul specialiștilor în domeniu, care susțin în premieră pentru WOWbiz.ro altceva. ”Laura Bretan a pierdut pe mâna ei la Eurovision România. Prestația pe care a avut-o în finală a fost departe de cea din semifinala de la Arad. Pe alocuri, a falsat, lucru ce i-a fost fatal în lupta cu concurenții direcți”, au spus persoane abilitate.
Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro