Inflație mai mică în 2022
Fondul Monetar Internațional a menționat că este posibil ca în această toamnă inflația să atingă nivelul maxim, să ajungă la nivelul de dinainte de pandemie.
Estimările specialiștilor arată o inflație de 3,6% în această toamnă și scăderea ei la aproximativ 2% până la mijlocul anului 2022. Economiile emergente în curs de dezvoltare vor atinge 6,8% în această toamnă și se vor reduce la 4% până la mijlocul lui 2022.
Citeste si: Salariul minim pe economie va ajunge până la 2.550 de lei. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
„Creşterea preţurilor locuinţelor, perturbările din lanţurile de aprovizionare în economiile emergente şi în curs de dezvoltare, presiunile continue asupra preţurilor alimentelor şi deprecierea valutelor în ţările emergente ar putea menţine un nivel mai ridicat al inflaţiei”, apare în raportul realizat de FMI.
Creșterea inflației vine ca urmare a creșterii cererii, a economiilor acumulate, a creșterii prețurilor la materiilor prime, a pertubărilor din lanțurile de aprovizionare și a deficitului.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Prima extragere la Loteria Vaccinării va avea loc astăzi. Ce premii vor fi oferite?
Creșterea de 40% a prețurilor globale la alimente a afectat țările cu venituri scăzute. Conform FMI, politicile monetare sunt bine comunicate.
Accelerarea inflației, mai ales în țările emergente, este asociată cu deprecieri valutare semnificative. Deseori, sunt precedate de deficite fiscale ridicate.