In articol:
- Creșteri nejustificate la gaze în ultima perioadă
- Instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria
- Încep controalele la furnizorii de gaze
Premierul României, Florin Cîțu se va întâlni marţi, 31 august, de la ora 13.00, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.
Creșteri nejustificate la gaze în ultima perioadă
Întâlnirea ce va avea loc la Palatul Victoria, a fost convocată în contextul situaţiei de pe piaţa gazelor, unde se înregistrează creşteri considerate nejustificate ale preţurilor şi au fost reclamate modificări frauduloase ale contractelor încheiate de către consumatori, dar şi primirea de facturi exorbitante de către clienţii unor companii .
Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că întâlnirea are loc ”pe de o parte pentru a identifica aceste situaţii, pe de altă parte pentru a veni cu soluţii”.
”Soluţiile pe care le-am anunţat pentru această iarnă, pentru a le formaliza. ANPC va fi la masa discuţiilor şi vom vedea ce soluţii avem”, a declarat Florin Cîţu.
Instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria
Premierul a apreciat că, dacă există aceste situaţii reclamate de la clienţi, înseamnă că instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria.
Citeste si: Premierul Cîțu: Pensiile și alocațiile cresc la începutul anului. "Va fi o formulă clară de creștere"
”La această discuţie vin şi cei de la Consiliul Concurenţei pentru că ei sunt cei care pot să ne spună dacă o piaţă funcţionează în condiţii normale sau nu.
Încep controalele la furnizorii de gaze
La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, de marţi, ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi exorbitante.
Ministrul afirmă că furnizorii care au anunţat un preţ fix pentru un an de zile şi îl modifică intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi, în unele cazuri amenzile fiind ”fabuloase”.