Close sidebar
Close sidebar

Intervenţie a poliţiştilor, luptătorilor SAS şi a unui negociator, după ce o femeie s-a baricadat în casă cu fiul său de şase ani, la Ghimbav

Poliţişti, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi un negociator intervin, luni după-amiază, la Ghimbav, unde o femeie de 39 de ani s-a baricadat în casă cu fiul său, în vârstă de şase ani, şi refuză să comunice cu autorităţile.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

Incidentul ar fi avut loc în timp ce la locuinţă se aflau reprezentanţi ai DGASPC Braşov.

Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat că a fost sesizată de reprezentanţi ai Protecţiei Copilului Braşov cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 39 de ani din oraşul Ghimbav, judeţul Braşov, s-ar fi baricadat în locuinţa sa, împreună cu fiul său în vârstă de 6,5 ani, şi refuză orice comunicare cu autorităţile. 

"La faţa locului se aflăechipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov, precum şi un negociator din cadrul instituţiei noastre, care încearcă realizarea unui dialog, în vederea scoaterii în siguranţă din locuinţă, atât a copilului, cât şi a persoanelor aflate în interior", arată sursa citată.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Tot ce trebuie să știi despre licitațiile online de mașini

Citeste si: Adevărul despre câinii găsiți în locuința Cristinei Țopescu. Câte animale au murit și ce s-a întâmplat cu patrupedele care trăiesc| EXCLUSIV

Citeste si: Prima poză din 2020 cu soția lui Ludovic Orban! Cum arată acum soția premierului

Presa locală a relatat că incidentul a avut loc în timp ce la locuinţă se aflau reprezentanţi ai DGASPC Braşov, veniţi să facă o anchetă socială.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI