In articol:
- Data de 20 februarie, moment-cheie pentru o presupusă invaziei a Rusiei
- 20 februarie, ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing
- Rusia: Retragerea trupelor ia timp
- 1 martie, data la care putem respira ușurați
Rusia încearcă să convingă Occidentul că întoarcerea în cazărmi a trupelor implicate în manevrele de lângă Ucraina va lua timp, reacția venind după ce SUA și NATO au acuzat Moscova că
Avertismentul potrivit căruia Rusia va invada Ucraina pe 16 februarie a fost de la bun început eronat, se arată într-o analiză Politico.eu.
Data de 20 februarie, moment-cheie pentru o presupusă invaziei a Rusiei
S-a speculat că luna plină de 16 februarie ar permite forţelor terestre invadatoare o vizibilitate mai bună pe timp de noapte. Totuşi, analiştii au declarat pentru sursa citată că agotaţia creată în jurul acestei zile a distras atenţia de la date cheie reale.
„Cel mai bun interval de timp a fost întotdeauna după 20 februarie. Cercetăm ce ar putea face forţele ruse la acea dată”, a precizat Michael Kofman, din cadrul grupului de experţi CNA.
Citeste si: Trupele militare NATO conduse de Franţa se pregătesc să ajungă în România
Pe 20 februarie ar trebui să se încheie cel mai amplu exerciţiu militar de la sfârşitul Războiului Rece.
Conferinţa de Securitate de la München se încheie în acea zi, un alt motiv pentru care ziua de 20 februarie este esenţială. Lansarea unei invazii ruseşti când a doua cea mai importantă persoană din Statele Unite se află în Europa, în timp ce şeful statului ucrainean este plecat din ţară, ar reprezenta o umilinţă supremă
Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro
Niciun oficial rus nu intenţionează să participe la întâlnirea transatlantică, pentru prima dată în ultimii ani, din „diverse motive”, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.
20 februarie, ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing
Analiștii politici amintesc că Rusia intenţionează să desfăşoare un exerciţiu nuclear la jumătatea lunii februarie, au avertizat înalţii oficialii. Samuel Charap de la Rand Corporation a declarat pentru NatSec Daily că Putin ar putea dori să comaseze invazia cu exerciţiul „pentru a descuraja o posibilă intervenţie a SUA şi a arăta hotărâre”.
„Putin nu va invada în funcţie de programul nostru”, a subliniat Charap.
20 februarie va fi şi ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, fapt care i-a determinat pe unii specialişti să precizeze că Putin nu va lansa o invazie înainte de ceremoniile de închidere pentru a nu eclipsa atenţia îndreptată asupra Chinei.
Cu toate acestea, un eveniment similar a avut loc în 2008, când Rusia a invadat Georgia în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing.
Rusia: Retragerea trupelor ia timp
Ministrul apărării de la Moscova a spus că unele faze ale exercițiilor se încheie și că trupele se vor întoarce la bazele lor de origine, a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, subliniind că "este o procedură care se prelungește în timp".
Oficialii de la Kremlin au reamintit că desfășurarea trupelor- lansată în decembrie pentru manevre militare terestre, aeriene și maritime în jurul teritoriului ucrainean- a durat mai multe săptămâni.
Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro
Aceste trupe "pur și simplu nu pot decola și zbura deodată. Este nevoie de timp", a insistat Peskov, asigurând că Ministerul rus al Apărării are un "calendar" pentru retragere.
De asemenea, Peskov a calificat miercuri drept "nefondate, ca întotdeauna" acuzațiile Casei Albe potrivit cărora Moscova nu și-a retras trupele de la granița cu Ucraina, ci a adăugat până la 7.000 de soldați la ușa țării.
1 martie, data la care putem respira ușurați
Dacă până pe 1 martie nu va avea loc invazia, unii analişti sunt de părere că putem respira uşuraţi.
Pe de altă parte, Andrea Kendall-Taylor, fost oficial al serviciilor secrete americane concentrate asupra Rusiei, a insistat că pericolul va continua să se menţină, potrivit News.ro.
Vladimir Putin „ar putea, de asemenea, să reducă tensiunile şi, la fel de repede, să le amplifice din nou. Doar pentru că aceste date vin şi pleacă nu înseamnă că riscul, în acest moment, este mai mic”, a spus ea.