Ionuț Crăciun este un tânăr originar din Ghimpețeni, județul Olt, iar după un deceniu în străinătate a luat decizia de a se întoarce în țara natală. El a venit să pună în practică tot ceea ce a învățat în străinătate.
Citește și: Pepeni cu duiumul, clienți mai puțini
Dacă în ultima vreme, tot mai mulți români aleg să plece peste hotare, Ionuț a decis să revină acasă.
El vrea să câștige bani pe pământ românesc
și să pună în practică tot ce a învățat în țările din afară. „După 10 ani de străinătate, m-am gândit să mă întorc acasă pentru că am zis că decât să muncesc 10-12 ore pentru altcineva, în altă țară, mai bine să muncesc în țara mea pentru mine, 15 ore”, a transmis Ionuț Crăciun, pentru rotalianul.com.
Povestea românului Ionuț Crăciun
Tânărul a transmis că a lăsat deoparte viața din Anglia și Irlanda și a ales să se întoarcă în România. Aici, a decis să continue munca părinților săi în agricultură, activitate ce necesită o implicare deplină a întregii familii.
„Este o activitate în care toată familia este angrenată, de la mic la mare. Cel mai mic membru al familiei este fetiţa de un an aproape, care stă acasă şi ne a așteaptă, apoi suntem eu, soţia, mama şi tata.
Şi generația de dinainte a cultivat pepeni şi e o îndeletnicire rămasă în familie”, a declarat Ionuț.
Acum familia lui Ionuț cultivă pepeni roșii, usturoi și varză pe terenurile din Ghimpețeni. Produsele lor sunt apreciate și pot fi găsite în Piața Producătorilor Olteni de lângă Consiliul Județean Olt, precum și în Piața Zahana din Slatina și în Piața din Pitești.
El a renunțat la comerțul ambulant care era tradițional pentru părinții săi.
Ionuț a decis să vândă produsele în piețe, o schimbare semnificativă în strategia de afaceri a familiei.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citește și: Cât de scumpe sunt ieftinirile la alimente anunțate de Guvern. Ce impact poate avea plafonarea prețurilor în buzunarul nostru
„Anul acesta avem două hectare de pepeni, două hectare de varză, două hectare, aproape trei, de usturoi. Recoltăm şi vindem în funcție de sezon. Acum, vara, merg pepenii, iar toamna usturoiul şi varza.
Înainte de anul acesta, până să mă implic eu, părinții mei vindeau tradiţional, prin sate.
Mergeau cu maşina, cu căruţele şi vindeau ambulant. Acum am reuşit să luăm un loc în Piaţa Zahana din Slatina, mai avem şi la Piteşti şi încercăm să ne promovăm produsele aşa cum putem”, a spus tânărul fermier.
Ionuț susține că cea mai mare provocare pentru agricultorii români constă în promovarea și vânzarea produselor.
Tânărul compară agricultura românească cu cea din străinătate și subliniază avantajul calității superioare a produselor românești, deși recunoaște că în Occident există un traseu bine stabilit pentru produse până la consumator.
„Deosebirea faţă de ce se întâmplă în străinătate este că avem o calitate mai bună a produselor. Doar că, la noi, promovarea şi desfacerea sunt cele mai mari probleme. Ei sunt foarte bine dezvoltaţi pe desfacere şi sunt mai evoluaţi din acest punct de vedere, dar la nivel de calitate nu au ce avem noi. Produsele noastre sunt mult mai bune”, a spus tânărul.
Citeste si: Ce pensie are Monica Tatoiu și pe ce cheltuie banii. “Eu nu le-am cu pusul deoparte. Nu stau la hoteluri de cinci stele. Merg la second-hand.”- kfetele.ro
Citeste si: Fostul fotbalist Nicolae Oaidă, câștigător al Cupei României, a murit- radioimpuls.ro
Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro
Fermierul are planuri mari de viitor. El vrea să continue munca în agricultura românească. Acesta subliniază că, în ciuda diferenței de percepție a consumatorilor români, munca lor, a țăranilor, este de neprețuit.
„Consumatorii români sunt împărţiţi. Sunt oameni care apreciază munca noastră, a ţăranilor. De exemplu, la usturoi, le spun un preţ şi li se pare că e un preţ foarte mic pentru calitatea pe cre o avem. Mai sunt şi oameni nemulțumiți şi li se pare prea scump. Munca noastră nu se opreşte niciodată, începem din primăvară până iarna târziu”, a mărturisit Ionuț Crăciun.
Citește și: Ce trebuie să știi despre alergia la ambrozie
Ionuț Crăciun promovează alimentația sănătoasă și producția agricolă durabilă, iar povestea lui merită să se facă auzită.
Citește și: Cât costă un kilogram de vinete românești în piață? Trei rețete tradiționale cu această legumă de vară