In articol:
Unul dintre cele mai dăunătoare condimente din alimentație pare a fi unul consumat zilnic. Condimentul, consumat în cantități excesive, crește riscul apariției cancerului la stomac cu 41%, potrivit informațiilor transmise de adevărul.ro.
Sarea, condimentul care crește riscul apariției cancerului de stomac
Mai multe studii din străinătate au demonstrat că sarea reprezintă un pericol asupra sănătății. Consumat în cantități mari, zilnic, sarea crește riscul apariției cancerului la stomac.
Potrivit dailymail.co.uk, citat de adevărul.ro, Nutriționiștii de la Centrul pentru Sănătate Publică de la Universitatea din Viena au descoperit, în urma unor cercetări, că oamenii din Marea Britanie care consumau sare în timpul meselor ar fi avut cu 41% mai multe șanse de a dezvolta cancer la stomac, spre deosebire de cei care foloseau condimentul cu moderație.
„Prin studiul nostru, dorim să sensibilizăm publicul cu privire la efectele negative ale unui consum extrem de ridicat d e sare și să oferim o bază pentru măsuri de prevenire a cancerului de stomac”, a declarat un specialist, potrivit aceleiași surse.
Acesta a fost și rezultatul unor studii asemănătoare din China, Coreea și Japonia. În urma cercetărilor s-a constat că o dietă sărată este asociat cu cancerul la stomac. Un studiu din Austria a demonstrat că sarea în exces ar putea eroda stratul protector al stomacului,ulterior provocând deteriorarea țesutului.
„ Cercetarea noastră arată legătura dintre frecvența adaosului de sare și cancerul de stomac și în țările occidentale”, a declarat Selma Kronsteiner-Gicevic, nutriționist la Universitatea din Viena, conform adevărul.ro.
FDA a recomandat oamenilor să nu depășească cantitatea de 2.300 mg de sare, zilnic.
Cancerul de stomac, potrivit American Cancer Society citat de adevărul.ro, ar fi influențat și de consumul de alcool și fumatul de tutun.