Jocurile Olimpice de Iarnă 2022: Programul sportivilor români
Jocurile Olimpice de Iarnă de anul acesta încep oficial de astăzi la Beijing, cu ceremonia de deschidere care are loc începând cu 14:00, ora României (20:00, ora locală). Iată care este programul sportivilor români de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2022!
Author: Alina Raducu vineri 04 februarie 2022 , 15:00
Jocurile Olimpice de Iarnă 2022. Anul acesta se desfășoară cea de-a 24-a ediție a Jocurilor de iarnă, în condiții speciale, nemaiîntâlnite în istoria competiției, din cauza pandemiei de COVID-19.
Aproximativ 3.000 de sportivi din 91 de țări vor concura pentru a câștiga una dintre cele 109 medalii de aur puse în joc în șapte discipline. Totodată, România este reprezentată de o delegație de 22 de sportivi. În
anul 2022, 22 de sportivi sunt prezenți pentru a 22-a oară în istorie, la startul jocurilor de iarnă de la Beijing.
Competițiile au început încă de miercuri, cu înfruntările din curling dublu mixt, însă ceremonia de deschidere de vineri va marca debutul oficial al celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă.
Beijingul devine primul oraș care găzduiește atât o ediție de vară a Jocurilor – Beijing 2008, cât și a uneia de iarnă- Beijing 2022.
Privind măsurile impuse de autoritățile chineze pentru a opri răspândirea virusului COVID-19, întreaga competiție se va desfășura în condiții speciale, cu participarea unor grupuri selectate de invitați locali. Conform regizorului Zhang Yimou, „ flacăra olimpică va fi aprinsă într-o manieră fără precedent în cei peste 100 de ani de Jocuri Olimpice ”, a transmis Zhang Yimou, regizorul ceremoniei de deschidere. Una la care și-au anunțat prezența președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și Albert de Monaco.
Program sportivilor români la Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022, vineri, 4 februarie:
TVR 1: ora 14.00 – Ceremonia de deschidere – Transmisiune directă. Comentatori: Monica Bucur, Sorin Hobana
TVR 2: Ora 19.05 – Patinaj artistic pe echipe (program scurt masculin, dans, perechi)
22 de sportivi la cea de-a 24-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă
Astfel, dintre cei 22 de sportivi care vor reprezenta România la Beijing, Comitetul Executiv al COSR i-a desemnat pe Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond) ca purtători ai drapelului tricolor în cadrul ceremoniei de deschidere.
„ Îi felicit pe sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022, pe care îi consider nişte eroi, pentru ambiţia şi tenacitatea cu care s-au pregătit, fără infrastructura corespunzătoare, în faţa unor ţări cu tradiţie şi cu toate condiţiile necesare.
Cu siguranţă, în viitor vom investi în infrastructura sportivă de iarnă, pentru a crea nişte centre solide de antrenament şi pregătire. Chiar şi în condiţiile actuale, însă, reuşim rezultate mult peste aşteptările noastre, iar acest lucru li se datorează acestor sportivi minunaţi şi celor care îi pregătesc.
Le mulţumesc pentru efort, le urez mult succes şi le voi fi alături şi fizic, pentru a le purta noroc.
Merită să obţină rezultatele pe care le doresc ”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.
Competițiile se desfășoară în trei locuri din China
De asemenea, întrecerile sportive vor avea loc în trei mari zone- Beijing, Yanqing și Zhangjiakou și se vor disputa atât în baze sportive deja existente sau construite de la zero, special pentru competițiile olimpice de iarnă, cât și în locuri unde au avut loc competițiile din cadrul JO 2008.
Beijingul va găzdui evenimentele indoor, curling, patinaj de viteză, patinaj artistic și hochei pe gheață- precum și cele big air și ceremoniile de deschidere și de închidere.
Totodată, Yanqing, afalt la 75 km de Beijing, găzduiește sporturile de alunecare- bob, skeleton și sanie- și schi alpin, în timp ce munții din Zhangjiakou, la 180 km de capitala chineză, găzduiesc probele de schi freestyle și snowboarding, sărituri cu schiurile, biatlon și schi fond.
Sportivii români vor participa în trei Sate Olimpice, astfel:
La Yanqing:
sanie (4): Raluca Strămăturaru (feminin, ştafetă), Valentin Creţu (masculin, ştafetă), Marian Gîtlan, Darius Şerban (dublu masculin, ştafetă); antrenor Ioan Apostol, antrenor Eugen Radu, kinetoterapeut Ion Piţa, team leader Sorina Ţicu;
bob (6): Andreea Grecu (monobob, bob 2 feminin), Katharina Wick (bob 2 feminin) – antrenor Paul Neagu; Mihai Tentea (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Ciprian Daroczi (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Raul Dobre (bob 4 masculin), Cristian Radu (bob 4 persoane) – antrenor Iulian Păcioianu, serviceman Mihai Păcioianu;
skeleton (1): Sebastian Enache (masculin) – posibilă realocare, prima rezervă, antrenor Marius Ene;
schi alpin (2): Maria Constantin (slalom, slalom uriaş – feminin), Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş – masculin), antrenor Andrei Szilagyi, antrenor Alexandru Barbu;
oficiali COSR: Mihai Covaliu – Preşedinte, George Boroi – Secretar general, Alexandru Epuran – coordonator operaţiuni Zona Beijing; Demnitar: Eduard Novak – ministrul Sportului.