Tragedie în Timișoara, după ce Raisa, o fetiță în vârstă de doar 2 ani, a încetat din viață. Le-au fost aduse acuzații grave medicilor de la Spitalul de Copii din Timișoara.
Fetița a murit subit la 3 ore distanță după ce a ajuns la camera de gardă a unității sanitare. Părinții copilei spun că procedurile efectuate de cadrele medicale din urgență i-ar fi adus sfârșitul micuței.
Citește și: Revoltător! Un dispecer din Brăila este acuzat că ar fi ignorat o pacientă: „Descurcați-vă, doamnă!”
Părinții fetiței îi trag la răspundere pe medici
Părinții micuței care a murit la o vârstă foarte fragedă îi trag la răspundere pe medicii care s-au ocupat de aceasta.
Mama a fost cea care a sesizat că pe corpul copilei sale au apărut câteva pete de culoare albastră. Ea s-a speriat și atunci a mers cu fetița, de urgență, la spitalul Louis Turcanu, unde a cerut ajutorul cadrelor medicale.
Nu și-a închipuit o secundă ce avea să se întâmple.
Femeia spune că în jurul copilului s-au adunat zece rezidenți. Potrivit femeii, aceștia ar fi încuiat ușa cu cheia și nu ar fi lăsat-o să intre la copil.
Citește și: VIDEO. Bebelușul învelit în bancnote de 100 de dolari. "Sunt microbi peste tot!"
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Părinții fetiței știu sunt ferm convinși că medicii sunt de vină pentru moartea acesteia și că au greșit procedurile efectuate. Părinții au menționat că Raisa nu a fost un copil bolnăvicios, dar în urmă cu două seri ar fi făcut febră.
Medicii susțin că Raisa a murit din cauza unei boli subite.
Trupul neînsuflețit al Raisei a fost dus la Medicina Legală. Legiștii vor stabili cu exactitate cauzele decesului. Părinții Raisei vor depune o plângere pentru malpraxis la politie dar și la Colegiul Medicilor.
Citește și: Fetița care a fost descoperită moartă, într-un sac de gunoi, în Franța, este româncă. Autorul crimei este un tânăr de 16 ani/ Mama victimei: „Mi-a luat micuța prințesă”
Apropiații Raisei sunt în stare de șoc
Multe persoane îi duc dorul Raisei, după ce ea a plecat printre îngeri. Pagina de Facebook a mamei ei a fost „inundată” cu mesaje de condoleanță și cu întrebări care nu își vor primi niciodată răspunsul.
„Sufletul și inima mea, zâmbetul meu, jumătate din inimă a murit cu tine... Viața mea, Raisa, ne-ai lăsat cu durere în suflet! Mai ales pe mine... De
ce m-ai lăsat, suflet minunat?”, a scris mama fetiței pe rețeaua socială.
„Doamne, Dumnezeule, nu se poate așa ceva! Înger mic! Condoleanțe!”
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„Dumnezeu să aibă grijă de suflețelul ei și pe voi să vă întărească în aceste momente groaznice.”
Citește și: El este studentul găsit mort într-un cămin din Capitală. Tatăl lui Cosmin este devastat de durere: „Nu ştiu ce să cred”
„Dumnezeu să o odihnească în pace! Drum lin spre ceruri, fetiță cu chip de înger! Iar vouă multă putere să puteți trece peste aceasta mare durere!”
Acestea sunt doar câteva dintre mesajele dureroase lăsate pe Facebook în amintirea Raisei.