Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunţat luni, 6 ianuarie, că a luat decizia de a demisiona de la şefia guvernului şi a Partidului Liberal, după ce s-a consultat cu familia. El va rămâne în funcţie până la alegerea unui nou lider, potrivit presei internaționale.
Demisia premierului canadian vine după mai bine de nouă ani de când este la putere.
Trudeau a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a demisiona de când ministrul său de finanţe Chrystia Freeland a demisionat din cauza unui conflict politic.
Justin Trudeau, premierul Canadei, pleacă din fruntea Guvernului
Premierul Trudeau şi-a motivat decizia prin „blocajul” politic care s-a instalat în parlament.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un aristocrat britanic cade de la etaj și moare. Iubita și fiul lui și-au declarat război și scot la lumină secretele familiei- antena3.ro
Citeste si: Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați- stirileprotv.ro
"Sunt un luptător. Fiecare părticica din mine mi-a spus întotdeauna să lupt pentru că îmi pasă profund de canadieni. Dar fapt este că, în ciuda celor mai bune eforturi de a lucra, Parlamentul a fost paralizat timp de luni de zile”, a spus Trudeau într-o conferinţă de presă susţinută în faţa reşedinţiei sale oficiale.
"De aceea, în această dimineaţă i-am spus guvernatoarei generale că avem nevoie de o nouă sesiune a Parlamentului.
Ea a aprobat această cerere şi Parlamentul va fi acum prorogat până la 24 martie”, a anunţat Justin Trudeau.
"În timpul sărbătorilor, am avut, de asemenea, şansa de a reflecta şi am avut discuţii lungi cu familia mea despre viitorul nostru. Intenţionez să demisionez din funcţia de lider al partidului, în calitate de prim-ministru, după ce partidul îşi va selecta următorul lider printr-un proces competitiv robust la nivel naţional”, a mai spus el.
"Această ţară merită o opţiune reală la următoarele alegeri şi a devenit clar pentru mine că, dacă trebuie să duc lupte interne, nu pot fi cea mai bună opţiune în acele alegeri”, a punctat Trudeau.
Victimă a războiului comercial cu Donald Trump
Justin Trudeau este sub presiune pe fondul unui dezacord cu privire la modul de abordare a războiului comercial care se profilează cu Donald Trump, reinstalat la Casa Albă pe 20 ianuarie.
Republicanul intenţionează să majoreze taxele vamale la importurile canadiene la 25%, iar Chrystia Freeland, care a fost şi ministrul de finanţe al Canadei, a trântit uşa expunând divergenţele sale cu Justin Trudeau pe această temă.
De atunci, din ce în ce mai mulţi deputaţi liberali au cerut demisia lui Justin Trudeau care a indicat că a început să reflecteze asupra viitorului său.