Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 26 octombrie, legea prin care cei care deţin autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor nu vor achita contribuţa trimestrială prevăzută pentru valoare consumului centralizat aferentă medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Actul normativ a fost modificat prin acest proiect astfel încât perioada de aplicare a acestei prevederi nu mai este limitată la 3 ani.

Această lege promulgată de către președinte aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, transmite Administraţia Prezidenţială.

„Prin excepţie de la prevederile legii deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, nu datorează contribuţia trimestrială pentru valoarea consumului centralizat aferentă medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii; lista medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii”, se arată în proiectul de lege adoptat de către deputaţi.

Termenul de 3 ani la care se limita aplicarea acestei prevederi s-a eliminat

Totodată, a fost eliminat termenul de 3 ani la care se limita aplicarea acestei prevederi.

Necesitatea unui astfel de amendament este dată de accesul pacienţilor la terapie şi specificitatea şi unicitatea produselor, fără alternativă terapeutică.

„Există recomandări internaţionale şi modele europene în acest sens. Impact bugetar scăzut, dar impact mare asupra sănătăţii pacienţilor (sub 1% conform unei analize de impact bugetar independente efectuate la nivelul anului 2016, pe baza datelor publice 2014 – 2015 (atunci exista taxa clawback pentru aceste produse)”, potrivit motivării oferite de către deputaţii din comisia pentru sănătate.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: Renumitul vaccin, împotriva COVID-19, provoacă un răspuns imunitar puternic în rândul persoanelor în vârstă

Citeste si: Percheziții într-o farmacie din București, unde se vindeau medicamente cu stupefiante

”Lista vaccinurilor achiziţionate în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii”

Prin excepţie de la prevederile legii, „deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, nu datorează contribuţia trimestrială pentru valoarea consumului centralizat aferentă vaccinurilor achiziţionate în cadrul programelor naţionale de sănătate; lista vaccinurilor achiziţionate în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. (2) Prevederile alin. (1) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2019”, mai arată o reglementară din proiectul adoptat de plenul Camerei.

În data de 18 februarie 2019, proiectul a fost adoptat de Senat, ca prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat decizional pe 6 octombrie.

Citeste si: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”- kfetele.ro

Citeste si: TikTok, interzis oficial în SUA! Donald Trump: „Veţi vedea ce voi face”- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si