Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră : „România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist”
Klaus Iohannis a transmis un mesaj ferm către Guvernul României la deschiderea lucrărilor celui de-al XXVI-lea Congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România : „România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist”.
Șeful statului a apreciat că deţinuţii politic reprezintă „cele mai înalte repere ale demnităţii, curajului, ataşamentului faţă de ţară”, iar românii nu trebuie să uite că pentru libertate şi democraţie au murit oameni.
Klaus Iohannis, mesaj ferm pentru Guvern
„Congresul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România din acest an are o însemnătate aparte, având în vedere că vom marca, peste doar câteva luni, 30 de ani de la prăbuşirea regimului comunist.
Pentru noi toţi, evocarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este un bun prilej să ne aducem aminte de cei care, pe parcursul celor 45 de ani de dictatură, s-au opus categoric, de pe poziţii democratice, unui regim criminal. Dumneavoastră şi confraţilor de suferinţă care au plecat dintre noi, dictatura comunistă v-a zdrobit tinereţea, speranţa, libertatea şi demnitatea pentru că aţi refuzat categoric să pactizaţi cu un regim ilegitim şi criminal.
În acelaşi timp, cred că e important să apărăm imaginea dumneavoastră de acte ultragiante de trivializare, aşa cum este tentativa unor politicieni anchetaţi sau condamnaţi pentru acte de corupţie de a se prezenta, fără ruşine, drept deţinuţi politic. Generaţiilor de azi şi de mâine trebuie să li se spună, cu argumente şi dovezi, că regimul comunist a însemnat răul absolut, un sistem crud care a banalizat suferinţa şi moartea, a îngrădit drepturile, libertăţile şi
Insist pe ideea că avem nevoie de mai multă educaţie cu privire la istoria comunismului, avem nevoie să păstrăm moştenirea trecutului nealterată şi să o transmitem generaţiilor viitoare pentru a garanta o societate democratică sănătoasă, ferită de idei şi curente extremiste, xenofobe şi populiste.
„România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist”
Aş vrea să vă împărtăşesc o constatare mai puţin plăcută.
Am observat în ultima vreme, în actualul context, marcat de tensiuni socio-politice, o lipsă de implicare din partea autorităţilor în ceea ce priveşte omagierea eroilor şi a victimelor comunismului, precum şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Responsabilii guvernamentali dau dovadă de o cunoaştere precară a istoriei noastre recente, iar acest lucru se reflectă prin lipsa de strategii şi iniţiative care să combată uitarea şi să onoreze victimele totalitarismului. De asemenea, instituţiile care au obligaţia de a contribui la recuperarea memoriei victimelor comunismului, precum şi de a scoate de sub anonimat călăii dau dovadă de totală pasivitate.
Găsesc aceste neajunsuri foarte dăunătoare pentru societatea noastră. Lipsa de implicare concretă din partea autorităţilor şi eşecul unor instituţii abilitate de stat să identifice criminalii şi să îi sancţioneze alimentează distorsionarea trecutului şi banalizarea crimelor comise pe criterii politice.
Având în vedere aceste restanţe, cred că este nevoie, astăzi mai mult ca oricând, de un efort comun pentru prezervarea memoriei eroilor Revoluţiei şi omagierea victimelor comunismului, precum şi recunoaşterea, la nivelul întregii societăţi, a celor care s-au opus dictaturii comuniste.
România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist, chiar dacă unii politicieni dovedesc că agăţarea de putere, dispreţul faţă de lege şi demagogia sunt încă deprinderi la ordinea zilei. Prin alegerile pe care le fac, românii vor o ţară europeană, despărţită definitiv de trecut.
România este astăzi o ţară puternic ataşată valorilor europene, iar viitorul trebuie clădit în continuare pe principii precum respectul faţă de democraţie, demnitate umană, drepturile şi libertăţile fundamentale şi stat de drept, principii pe care dumneavoastră le-aţi apărat cu riscul suprem al vieţii”, a transmis Klaus Iohannis